Imperativele lui Che GueGhiţă
de Moise Guran
O mai ştiţi pe aia cu ori suntem golani, ori nu mai suntem? Umblă un zvon că la votul pentru arestarea lui Sebastian Ghiţă, un număr de deputaţi ar fi fost şantajaţi să voteze împotriva cererii DNA. După ce DNA Ploieşti i-a pus o cauţiune de 13 milioane de euro, unul dintre reporterii care îl aşteptau pe Ghiţă la ieşire chiar l-a întrebat pe acesta dacă ştie ca unul dintre colegii săi să fi făcut o plângere în acest sens. Distrat, afaceristul s-a prevalat de faptul că i-a interzis procurorul să vorbească cu presa. Pentru următorul minut, haideţi totuşi să ne imaginăm că această informaţie, ce aşteaptă deocamdată confirmarea, ar fi adevărată.
Potrivit articolului 69 din Constituţia României, niciun parlamentar nu-şi poate exercita activitatea decât în interesul poporului. Știu că sună pompos şi te apucă şi râsul când te gândeşti la ce au vrut părinţii Constituţiei şi la ce glumă proastă s-a ales din Parlamentul României, dar acel articol nu e doar expresia unei naivităţi de acum 25 de ani, el prevede în mod explicit faptul că orice mandat imperativ este nul. Altfel spus, niciunui deputat nu i se poate spune cum să voteze în Parlament, iar dacă cineva totuşi o face, votul său este nul.
Ei bine, la votul din Camera Deputaţilor privind cererea DNA de încuviinţare a arestării deputatului Ghiţă, au lipsit 29 de voturi pentru ca acesta să poată fi adus în faţa unui judecător care să decidă asupra libertăţii sale.
S-au petrecut oricum mai multe lucruri ciudate la acel vot şi nu m-ar mira deloc ca o parte a aleşilor să fi avut unele presiuni. Dacă DNA-ul stabileşte acest lucru poate cere apoi anularea votului… Dar nu despre libertatea lui Ghiţă îmi fac eu probleme, căci el are numai în Elveţia 18 milioane de euro, iar potrivit declaraţiei de avere, doar în cash şi în creanţe, deci fără proprietăţi, averea deputatului este de 130 de milioane de euro.
Adevărata întrebare este în ce măsură toate legile votate de actualul Parlament mai pot fi considerate valide, atâta timp cât există parlamentari care pot fi şantajaţi. Știţi, şantajul presupune deţinerea unor informaţii confidenţiale, deputatul Ghiţă este în continuare în comisia de control a SRI. Acuma, nu-mi mai este deloc clar cine pe cine controlează şi mai ales dacă controlul ăsta funcţionează şi într-un sens şi în celălalt.
Ceea ce ştiu însă cu siguranţă, căci a spus-o cu subiect şi predicat de la tribuna Parlamentului simplul deputat Ghiţă, cum singur s-a intitulat, este că acest for pe care autorii de după Revoluţie ai Constituţiei îl vedeau ca fiind exclusiv în slujba poporului, funcţionează azi ca o coaliţie împotriva DNA, împotriva unei terori a arestărilor, cum a proclamat-o Ghiţă, chemând explicit toate partidele să i se alăture. Iar partidele s-au exprimat prin vot.
Pentru conformitate, urmăriţi în două minute sinteza declaraţiei făcute de deputatul care va controla de acum SRI-ul. Că na! Nu suntem golani dacă sunăm la poliţie… dar avem fir direct prin alte părţi.