E-coli și isteriile alimentare
de Moise Guran
Nu ştiu de ce societatea noastră are o memorie atât de scurtă, dar eu, de când sunt reporter, am trăit atâtea psihoze alimentare generate de bacteria e-coli, încât aţi putea crede că sunt doctor în micro-bacteriologie. Sunt doar un cetățean informat mai demult. La intervale regulate de timp, televiziunile îngălbenesc sau înroşesc ecranele în căutarea unui vinovat de care publicul are nevoie. Dar dacă v-aş spune că fiecare dintre noi are acum, când citiţi acest articol, bacteria e-coli în propriul său tub digestiv? Haideţi să vă explic cum a ajuns e-coli ăsta inamicul public nevăzut…
De fapt sunt câteva sute de tipuri de bacterie e-coli. Unele sunt mai virulente, altele mai pacifiste. Unii dintre noi sunt mai adaptați, alții, mai ales copiii, mai puțin. Da, în decursul maturizării, un individ poate deveni imun la cele mai multe dintre tipurile de e-coli. Cu vacile şi cu produsele lactate însă, povestea e ceva mai complicată. De principiu, hrana uscată, de iarnă, care în mod inevitabil este şi mucegăită, este purtătoare a acestor tipuri de bacterii care ajung în intestinul unei vaci. Cum agricultura eficientă spune că e mult mai rentabil să tunzi iarba şi să o faci fân decât să laşi vaca să pască pe păşune iarbă verde, aciditatea din stomacul vacilor de fermă este mult mai scăzută decât cea din intestinele unor văcuţe ţărăneşti care îşi fac veacul pe păşune, că furajele sunt scumpe. Din această cauză au apărut, da și mutații ale acestei bacterii.
Aşa se face că, mai des în fermele capitaliste decât în gospodăriile de subzistenţă, anumite tipuri de e-coli trec prin lapte şi produsele lactate în organismul omului. Eu, de exemplu, ca orice copil crescut la ţară, nu mă puteam abţine să nu beau lapte crud, imediat după ce bunica mea mulgea vaca, înainte de fierberea laptelui. E drept că, în copilărie am şi avut unele episoade de enterocolită, despre care habar n-aveam că se numeşte enterocolită şi care, dacă s-ar întâmpla acum unui copil, aş suna la 112. Pe atunci aşteptam să îmi treacă şi chiar treceau după aproximativ o zi, căci organismul crează anticorpi.
Din fericire, dar şi pentru că pe vremea aceea nu existau vaci hrănite exclusiv cu nutreţuri controlate, stomacul meu de copil nu a întâlnit formele agresive de azi ale bacteriei e-coli şi am supravieţuit fiecărui episod de enterocolită, devenind de fiecare dată mai imun.
Bacteria e-coli nu a făcut ravagii prima dată în România, ci în lumea capitalistă, odată cu industrializarea agriculturii (uitaţi numai câteva din cazurile din State din ultimul deceniu). Ultima criză mai faimoasă de acest fel a pornit din Germania şi a făcut 50 de morţi în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite. De aceea şi trebuie luate în serios controalele de securitate alimentară.
Ceea ce nu înseamnă că înainte de industrializare nu au existat astfel de episoade dramatice. Că tot veni vorba de Securitate, într-o istorie a spionajului românesc am citit despre otrăvirea accidentală sau nu, nici azi nu e clar, a fostului şef al Securităţii, Ion Mihai Pacepa. Era la Herculane într-o vacanţă cu fiica sa şi au mâncat caş proaspăt adus de la un cioban de pe Valea Cernei. Era să moară. Oficial, a rămas că ciobanul era de vină. Neoficial, cu sau fără legătură cu acest incident, fostul şef al Securităţii a fugit în America imediat după aceea.
Nu vreau cu această poveste să reduc din dramatismul situaţiei actuale şi să banalizez moartea unor bebeluşi. NU! Nu suntem toţi crescuţi la ţară, iar securitatea alimentară este sfântă! Ceea ce nu îmi place este isteria publică şi presiunea pusă pe autorităţi să ne arate un vinovat, în condiţiile în care autorităţile încă bâjbâie în acest caz. Lumea vede la televizor știri vag documentate, se isterizează, nu mai cumpără lactate, autoritățile s-au scos, că au găsit un vinovat, iar vinovatul fără vină este fermierul care dă și el faliment din cauza acestui lanț al slăbiciunilor în informare.
E-coli, istoria ne-o arată, poate fi oricând vinovatul de serviciu, iar eu am vrut doar să fiu sigur că dumneavoastră ştiţi ce este e-coli.
