Flashuri de la un polițist adevărat, fără girofar și, uneori, chiar și fără caschetă…

de Moise Guran

Într-o zi am găsit la recepție la Digi cartea polițistului Marian Godină, trimisă de editura Curtea Veche. Am citit-o în două nopți. Nu e groasă, nu e grea și e cam ca filmul Deadpool (la care am fost ieri) – râzi tot timpul, fără oprire. Acum, la final, mi-am dat seama că această carte ar fi fost aur pentru imaginea Ministerul de Interne sau pentru Poliția Română, dacă șefii acestei instituții ar fi fost mai dezghețați la cap. Mă rog, de fapt, oricum este, dar este pentru polițiști, nu pentru instituția care îi trimite în stradă, să aibă grijă de trafic sau de siguranța noastră. Ce tolofleți!

Cartea e plină de înjurături și cuvinte grele, dar asta doar pentru că Marian Godină nu are altceva de povestit decât viața lui, interacțiunea cu tot felul de oameni și, da, așa e viața, plină de înjurături și cuvinte grele. Dar asta doar face cartea autentică. Apoi, am observat că stilul omului chiar evoluează interesant, frazarea devine pe parcurs cizelată, iar, dacă la început, când își povestește anii în școala de Poliție mai dai peste gerunziile atât de specifice Proceselor Verbale (și comunicatelor de presă) după câteva zeci de pagini acestea dispar, semn nu numai că autorul s-a împrietenit cu scrisul, dar și că adoră să povestească, ba chiar să dezbată unele lucruri utile cu tine, cititorul.

Dar, așa cum spuneam, elementul cel mai mișto este sinceritatea. Uite, la un moment dat, Marian Godină abordează direct prostioarele de pe internet despre ce ar trebui să faci dacă te prinde poliția că ai făcut ceva și te ține să te legi de aspecte birocratice. Una dintre ele susține că dacă polițistul n-are șapcă nu te poate amenda… Vă dau un pasaj…

Mai către finalul cărții m-am trezit cu o comparație în minte între polițistul Marian Godină de la Brașov și Bogdan Gigină, cel care a murit în misiune, doar pentru că un grangure avea pretenții de girofar pe drumul dintre jacuzziul de la serviciu și cel de acasă. Într-un alt articol am scris despre faptul că atunci când a depus jurământul pe drapel, Gigină sigur nu s-a gândit că pentru el servirea patriei va însemna să fie un epolet pe mândria unui politruc. Citind cartea lui Marian Godină (motociclist și el, dar la Brașov) mi-am dat seama și cum ar fi dorit Gigină să își servească patria. Godină se simte bine în pielea lui de polițist, iubește ceea ce face, e mândru, și se simte util societății chiar dacă societatea înjură și aruncă cu vorbe grele la tot pasul. Altfel spus, Godină este exact așa cum Gigină nu prea putea fi, știind că îl duce pe Oprea de la un restaurant și până acasă, ceea ce nu poate fi o urgență de securitate națională, iar girofarul său nu se justifică. De altfel, Marian povestește explicit problemele cu superiorii, de la abuzul de girofare (același și la Brașov ca și la București, chiar dacă șefii sunt mai mici), ca și aroganțele stupide care, după publicarea cărții l-au adus foarte aproape de punctul de a demisiona din Poliție. Ceea ce, înțeleg acum, după ce am citit cartea, chiar ar fi fost o dramă, căci Poliția e viața lui. Vă mai dau un fragment…

Deși am alungat din minte comparația dintre Bogdan Gigină și Marian Godină, căci cartea lui Godină este atât de veselă iar sfârșitul lui Gigină a fost atât de tragic, rămân la părerea că astfel de oameni, simpli, de jos, dar cu atâta bun simț, sunt cei care vor schimba instituțiile publice din România. Gigină deja a făcut-o prin cutremurul produs de destinul său tragic asupra unor personaje de prim rang, iar sinceritatea lui Marian Godină este deja al doilea val de atac. Nicio schimbarea nu e mai durabilă decât cea pornită de jos. Reforma unei instituții de forță, precum Poliția Română va fi completă atunci când ea va fi capabilă nu să bage pumnul în gură autorului ci să folosească o carte precum Flashuri din sens opus ca pe un instrument de promovare.

Mariane, probabil acest articol va ajunge la tine. Am citit că mama ta a avut probleme de sănătate, după ce, din cauza acestei cărți, șefii din Poliție ți-au făcut unele probleme. Mama ta ar trebui să știe că noi toți (amendați sau neamendați de tine) te respectăm. Și că așteptăm schimbarea instituțiilor publice de la oameni ca tine. Singurul pericol ce te mai paște de acum este să fii promovat, trecut la un birou, pe o leafă mai mare și, în acest fel, plafonat și anihilat ca agent de schimbare.

Cât despre scriitorul Marian Godină, sunt convins, vom mai auzi. Omul abia și-a făcut încălzirea și deși Flashuri din sens opus are unele stângăcii caracteristice unui debut o să îi cumpăr cartea (că pe asta de o am, am primit-o gratis) ca să-l încurajez. Și în mod cert voi fi curios să o citesc și pe următoarea.
PS Acest articol nu este un advertorial, am ales în mod voluntar și gratuit să promovez această carte. Scriu acest PS pentru a preîntâmpina telefoane de pe la unele edituri care îmi mai fac propuneri să promovez cărți contra cost. Nu citesc decât ce îmi place și, dacă o carte chiar mi-a plăcut, în niciun caz nu voi cere bani ca să scriu un articol despre ea. Cărțile ne fac „mai deștepți în cap”, indiferent că sunt de economie, de istorie, sau sunt despre viața unui polițist.