Fostul combinat Utilaj Greu, actualul Fortus Iaşi, nu mai are şanse fie scos la liman. La aproape opt ani de la intrarea în insolvenţă şi la mai mult de un an după ce a fost declarat în faliment, actualul administrator special spune că situaţia este dezastruoasă. După ce a realizat o inspecţie acolo şi a purtat mai multe discuţii cu angajaţii, acesta a constatat cum din combinat s-a furat aproape tot, chiar în perioada în care administratorul ar fi trebuit să pună pe masă un plan concret de reorganizare a combinatului.
Dacă nu sunteţi mulţumiţi de furnizorul de energie electrică sau de gaze, trebuie să ştiţi că puteţi să-l schimbaţi oricând. Procedura a intrat în vigoare în urmă cu nouă ani, dar nu s-au folosit de ea decât foarte puţini consumatori, şi aceia industriali. Decizia se înţelege de la sine. Chiar dacă schimbarea este simplă, gratuită şi durează doar 21 de zile, consumatorii casnici, odată ce renunţă la servicii, trec de la un consum reglementat la unul negociat.
Ca să evite orice fel de probleme pe viitor, parlamentarii cer un aviz consultativ de la ministerele Muncii şi Finanţelor în ceea ce priveşte normele de aplicare ale legii care acordă pensii speciale foştilor parlamentari. Peste două săptămâni, Birourile Permanente reunite vor discuta din nou subiectul şi vor lua atunci o decizie, inclusiv în privinţa sursei de finanţare.
Din rațiuni ce țin de identificare rapidă a postacilor
profesioniști și pentru păstrarea unui dialog civilizat, poți comenta pe acest site doar dacă ești
logat cu Facebook.