Revoluţia din Educație a scăpat de sub control. Și asta e de bine…
de Moise Guran
Ne îndreptăm cu paşi repezi către o revoluţie în domeniul educaţiei, una care a pornit exact ca revoluţia din decembrie şi va evolua exact ca ea. Îmi dau seama acum că planul iniţial era o schimbare de formă… dar revoluţia pare să scape de sub control. Desemnat să mişte într-un sens sau altul reforma în Educaţie, ministrul Adrian Curaj a strâns unsprezece experţi care ar fi trebuit să coordoneze aceşti paşi, în baza a trei variante de schimbare a programei pe care ministerul Educaţiei le-a propus la finalul anului trecut.
Era, care va să zică, ringul trasat, opinia publică ar mai fi trebuit să dezbată, apoi guvernul să stabilească, iar comisia să implementeze ce manuale se schimbă, ce discipline dispar, ce discipline apar, câte ore din fiecare şi la ce clasă… Important cu adevărat era să nu se reducă cumva numărul de catedre, materia să nu devină atât de accesibilă încât să nu mai fie nevoie de pregătiri particulare, aceleași șmecherii cu manualele, poate… lucrurile păreau să se înscrie deci pe aceeaşi traiectorie pe care au mai urmat-o şi alte reforme în domeniul educaţiei… Atâta doar, că experţii au ajuns repede la concluzia că niciuna dintre variantele ministrului nu este bună, ceea ce i-a şi plasat într-un oarecare conflict cu ministrul.
Poziţia conservatoare a acestuia nu mă surprinde, dar mă surprinde, şi încă destul de plăcut, ceea ce s-a întâmplat cu membrii acestei comisii din momentul în care şi-au dat seama că ei fuseseră chemaţi, de fapt, nu să schimbe lucrurile, ci să perpetueze, sub o altă formă, aceleaşi mentalităţi din sistemul educaţional de acum.
Șase dintre ei au continuat să lucreze la un al patrulea plan, diferit de cele trei ale ministerului. Al şaptelea, academicianul Solomon Marcus, a atacat în mod public încărcarea inutilă a manualelor cu termeni ştiinţifici care agresează, pur şi simplu, elevul şi o fac în mod inutil. Le poate memora, cel mult, pentru a le uita foarte repede. Al optulea membru al comisiei, Oana Moraru, deşi a considerat că planurile ministerului Educaţiei trebuie într-adevăr să pice, a considerat, de asemenea, că planul separat făcut de cei şase colegi de comisie este nerealizabil şi idealist.
Ok, aceşti oameni probabil nu sunt familiarizaţi cu meandrele politice ale sistemului educaţional. Apreciez poziţia celor şase care au continuat să lucreze împreună şi să facă un plan separat, pentru că, dacă nu vor găsi o cale, atunci probabil că îi vor oferi domnului Curaj oportunitatea de a desfiinţa această comisie, care e clar că a început să deranjeze prea mult.
Fondul dezbaterii pentru o reformă în Educaţie a fost întotdeauna acelaşi, indiferent ce vorbe late l-au mascat… Școala profesorilor sau şcoala elevilor.
Indiferent că profesorii au fost mai bine sau mai prost plătiţi, indiferent că au avut mai multe sau mai puţine ore de curs, că au fost mai bine selectaţi sau că şi-au luat titularizarea pe şpagă, fiecare reformă în educaţie de până acum a marginalizat şi mai mult copilul şi educaţia acestuia. Școala românească este azi locul de muncă a peste 200 de mii de dascăli şi locul de detenţie, chin, sau doar ignorare a peste 3 milioane de copii.
Ca părinte, sunt încântat de modul în care a pornit această comisie, îmi frec palmele de bucurie că membrii ei au respins planurile ministerului şi îi rog pe toţi cei 11 membri să continue dezbaterile, să le aducă în faţa noastră, a tuturor, aşa cum au făcut cei şase. Revoluția planificată tocmai a scăpat de sub control. Suntem pe drumul cel bun!
