Greu de condamnat… Chiar abuziv, un ordin în vigoare este totuși lege

de Moise Guran

Privesc uneori amuzat la entuziasmul cu care publicul primeşte acţiunile DNA împotriva unor oameni politici puternici. DNA-ul e pe cale să devină un fel de Vodă, de la care poporul aşteaptă salvarea. Azi o să vă explic ceea ce şi Laura Kovesi spunea cândva, DNA-ul nu poate schimba România, cel puţin nu mai mult decât o facem noi înşine… 

Teoretic, o hotărâre de guvern este, de fapt, o decizie politică transformată în izvor de lege. Dacă un prim-ministru decide să transfere bani de la autostrăzi către o localitate al cărei primar şi-a negociat politic transferul în partidul de guvernare, atunci asta nu e abuz potrivit legii, e decizie politică. Era abuz, în sensul penal, dacă dădea banii fără să dea o hotărâre sau o ordonanţă, aşa e doar iresponsabilitate politică pe care o poate sancţiona sau nu electoratul.
La fel, dacă un ministru de interne decide să facă 1700 de curse cu girofar, dacă dă un ordin, acesta devine izvor de lege, chiar dacă legea nu îi permite. Cineva interesat poate cere anularea ordinului. Dacă juristul din minister a semnat respectivul ordin, juristul riscă o acuzaţie de abuz în serviciu. Dacă juristul de la Poliţia Rutieră nu atacă un astfel de ordin ce încalcă legea, acest al doilea jurist riscă o acuzaţie de neglijenţă în serviciu. Dar este discutabil dacă primul-ministru, care a lăsat fără autostrăzi ţara ca să racoleze primari pentru partidul său, ca şi ministrul de interne, care a risipit resursele poliţiei ca să-şi dea aere de boier politic, pot fi puşi să plătească pagubele cauzate. Atât procurorii cât și Instanța Supremă vor avea o sarcină grea dacă vor dori să recupereze aceste pagube.

V-aţi dat seama până acuma cred unde bat cu aceste precizări de ordin juridic, dar pentru a ajunge la o concluzie o să fiu chiar mai explicit…

În 2014, guvernul Ponta a băgat ţara în recesiune, oprind lucrările de infrastructură pentru a umfla de 14 ori fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru. Particularitatea acestui fond este că permite intervenţia în urgenţă, fără licitaţii publice. Prăbuşirea sectorului construcţiilor în acel an a reintrodus pentru două semestre România în recesiune, s-au pierdut 20 de mii de locuri de muncă, iar acum vine Curtea de Conturi şi ne spune că cea mai mare parte a banilor s-au topit prin achiziţii dubioase ale primăriilor şi regiilor locale. 

Cei care doriți să vă amintiți manevra în detaliu, aveți mai jos o tăietură din emisiunea Biziday din 29 septembrie 2014, așa cum am putut noi să o documentăm atunci. Cei care nu doriți, citiți mai departe…

Curtea de Conturi a făcut 500 de sesizări penale, dar nu împotriva premierului Ponta sau a ministrului administraţiei Liviu Dragnea, ci împotriva primarilor şi directorilor de regii.

Pentru că uriaşa pagubă naţională s-a împărţit în 500 de pagube mai mici, cazurile nu au ajuns la DNA, ci la Parchetele locale, aflate în subordinea lui Tiberiu Niţu. Bineînţeles că nicio cauză n-a fost soluţionată încă. Firesc, deci, procurorul general merita şi el un girofar de la guvernul Ponta şi de la cei 500 de primari, 170 de consilieri judeţeni şi peste 4000 de consilieri locali care s-au reorientat politic în toamna anului 2014 cu preţul intrării României în recesiune. Pentru că dădea rău la alegeri, recesiunea a fost oricum salvată din schimbarea metodologiei de către Comisia Naţională de statistică. 20 de mii de oameni şi-au pierdut totuşi slujbele, dar n-a fost nici asta o mare problemă, căci guvernul Ponta a majorat semnificativ banii pentru asistenţă socială.

Ceea ce v-am prezentat eu acum, ajutat fiind de concluziile Curţii de Conturi, este o vedere, la scară istorică, a unor evenimente care au intrat prea repede în Istorie. Azi ne este greu să înţelegem de ce i-a dat Oprea lui Niţu girofar, şi poate ne vom mira şi mai tare dacă instanţele vor acorda condamnări cu suspendare în cazurile lor, iar Ponta şi Dragnea nu vor fi niciodată traşi la răspundere pentru faptele lor din anul electoral 2014.

Justiţia poate rezolva unele probleme ale societăţii noastre, dar democraţia, să ştiţi, presupune, în primul rând, responsabilitatea cetăţenilor. Nu putem uita atât de repede astfel de lucruri, nu avem dreptul să pretindem salarii mai mari sau un nivel de trai mai bun, dacă nu sancţionăm prin vot abuzuri politice care greu pot deveni abuzuri în sens penal.

În bombardamentul informaţional de astăzi, în condiţiile în care televiziunile fac alianţe cu oamenii politici sau cu partidele, iar internetul este intoxicat cu fumigene, astfel de lucruri sunt uşor de ascuns. Dar numai în cazul unei ignoranţe complice a publicului. Haideţi să nu mai fim complici cu ei, căci de ei vom avea parte în continuare. Tot ce trebuie să facem, este să ştim.