O soluție negociată pentru problema alegerilor locale

de Moise Guran

Povestea cu alegerile locale într-un singur tur de scrutin şi cu refuzul Guvernului de a emite o ordonanţă de urgenţă care să schimbe schimbarea înapoi la alegeri în două tururi, putea avea totuşi o rezolvare chiar mai democratică, care să împace şi capra pesedistă şi varza liberală (aceast din urmă partid chiar îşi merită din plin acest nume după incoerenţa dovedită). Mai important însă decât calculele electorale ale partidelor mari este interesul cetățeanului mic de a fi reprezentat de primarul său, şi acest interes nu îl rezolvă, din păcate, nici refuzul de implicare al lui Cioloş.

Foarte simpaticul preşedinte al Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, spune, cu aerul său de Nicu Constantin, că e o opţiune politică să organizezi alegerile într-unul, două sau zece tururi de scrutin. Și aici nu-l poţi contrazice, mai ales dacă ţi-e dor de Nicu Constantin. Argumentul este acelaşi cu cel adus de premierul Cioloş, e o chestiune politică, trebuie decisă de politicieni, nu de un guvern tehnocrat și independent a mai zis Cioloș.

Sunt de acord că interesele organizării alegerilor într-un tur de scrutin reprezintă într-adevăr viziunea limitată şi meschină a două partide mari, dar de la ditamai preşedintele Curţii Constituţionale, ca şi de la un premier independent, te-ai aştepta parcă la mai mult de atât. Te-ai aştepta, de exemplu, să se gândească, şi unul, şi celălalt, la dreptul fundamental al cetăţenilor de a vota şi, mai ales, de a fi legitim reprezentaţi, adică de a fi reprezentaţi de cei pe care îi aleg ei, cetăţenii. Principiul ăsta al reprezentativităţii democratice, nu e tocmai o joacă, îl citeşti chiar la al doilea articol din constituţie, cel referitor la suveranitate, care se exercită, spune cărţulia fundamentală, prin organe reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

Acum, haideţi să ne întoarcem puţin la fondul problemei şi să căutăm o soluţie a ei care să nu-i ştirbească nici independenţa lui Cioloş, să nu-i deranjeze foarte tare nici pe pesedişti, să facă o oarecare ordine şi în varza răzgândelii liberale, dar, dacă s-ar putea, să mai păstreze şi o urmă de democraţie în România, vreţi?

Problema alegerilor într-un singur tur apare cu preponderenţă în localităţile în care primul clasat dintre candidaţi nu face nici 20-25%. Și asta pentru că, şi în cazul referendumului, legea cere pentru validare o prezenţă la vot de minimum 25% din votanți. Cum o să fie primar unul care nu strânge nici măcar un sfert din voturile cetăţenilor din satul său? (E vorba de un procent din cei prezenti la vot, iar dacă vin 50%, iar primul clasat iar 20% din voturile celor prezenți, devine primar cu doar 10% din voturile consătenilor. Asta nu-i democrație reprezentativă, vere!)

Ordonanţa de urgenţă este într-adevăr un instrument pe care numai premierul îl poate utiliza, indiferent că e independent, sau, de fapt, mai ales atunci. Desigur, pentru a evita un scandal, domnul Cioloş îi poate convoca pe doamna Gorghiu şi pe domnul Dragnea şi le poate propune o soluţie de compromis, prin care un al doilea tur de scrutin să se organizeze doar în localităţile în care, la alegerile locale, niciunul dintre candidaţi nu obţine 25% din voturi.

Probabil că în vară, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă graţie prostiei peneliştilor, pesediştii n-ar fi fost de acord cu asta, dar acum, după ce lumea a cerut în stradă schimbarea clasei politice, ar fi o inabilitate din partea lor să o ţină de-a surda cu alegerile într-un singur tur. Și-ar face mai mult rău. Nici liberalii nu pot fi foarte mulţumiţi cu o astfel de soluţie, dar tot ar fi un progres faţă de ce au votat chiar ei, chiar dacă e mai puţin decât propun acum, în ceasul 20. Apoi, cu un astfel de acord politic, în beneficiul cetăţeanului ce trebuie reprezentat de alesul său, vă asigur că nici domnul Zegrean nu va mai avea o problemă, căci modificarea în urgenţă a legislaţiei electorale poate fi admisă de Curtea Constituţională dacă e să corecteze o tavălire a unui drept fundamental. Da, ordonanța de urgență chiar este o unealtă de care numai premierul poate să uzeze, iar independența domnului Cioloș nu-l exclude și nu va fi știrbită in cazul unui acord politic. Urgența reclamă un interes superior și acum chiar e cazul – dreptul cetățeanului de a fi reprezentat democratic.

Desigur, o astfel de soluţie de negociere şi echilibru putea veni şi de la preşedintele ţării, Klaus Iohannis putând chiar domnia sa să-i ceară premierului o astfel de ordonanţă de urgenţă, dacă toţi vor fi fost de acord. Dar ce, v-a mirat că preşedintele n-a avut nicio reacţie în această problemă? Cu singura şi marea excepţie numită #Colectiv, când a mai avut preşedintele o reacţie promptă la o situație socială, economică sau politică ce reclama o intervenție superioară?