Sechestrat în tâmplărie – o replică la „Impozitarea săracilor…”

Mergând pe comentariile făcute la articolul meu de ieri (referitor la impozitarea celor fără venituri) și cerând mai multe detalii autorului său, am obținut o poveste a cărei autenticitate nu pot să o confirm, dar pe care mă simt dator să o public. Pare autentică, editarea pe care am făcut-o asupra textului este minimă și chiar dacă eu consider că interpretarea este greșită (căci declararea lipsei veniturilor nu se aplică nici PFA-urilor nici celor cu venituri din dividende) experiența de viață mi se pare interesantă. Nu-l pun la zid pe Biriș, așa cum văd că mulți o fac, cred că acest specialist trebuie păstrat, dar povestea ilustrează exact nevoia de consultanță pe care contribuabilul o are, înainte de a veni Fiscul să-i închidă afacerea. Moise Guran

Da, înţelept ar fi fost să fac ca majoritatea cunoştinţelor mele, când rulajul afacerilor lor a ajuns sub o limită, să închid şi să plec în străinătate, la lucru. Practic, încercarea mea de a supravieţui în meseria mea, în atelierul meu creat împreună cu soţia mea (însemnând că tot ce câştigam şi eu și ea băgam în scule, utilaje şi nu în ultimul rând în spaţiul în care este tâmplăria) este ridicolă. Și este pecetluit cu stigma de evazionist.

Ca să pot munci mai mult, în hala cumpărată pe rate, ne-am amenajat şi locuinţa acolo, ca să nu avem cheltuieli în plus. Practic ne-am pus gaj munca de 25 de ani, adică toată viaţa, ne-am îndatorat pentru încă vreo 20 de ani. Și pentru ce? Ca să pot munci.
Eu trăiesc de pe piaţa reală. Nu am avut relaţii la lucrări bugetare. Pe piaţa reală, dacă ceri 25 pe o lucrare să-ţi fie rentabilă treaba, să poţi întreţine o firma cu doi angajaţi, lucrând lângă ei de două ori mai mult decât ei, clientul îţi ofera 10. Nu 22,5 ci 10! Refuz trei lucrări, dar la a patra mai refac calculele, mai renegociez si scot la 12. Asta este piaţa reală. Şi iată! așa vine lanţul de compromisuri infinite. Mai tai factură, vine tva-ul, vin amenzile, dobânzile, vin împrumuturile de la persoane fizice, de la prieteni, trebuie să le dai şi lor câte ceva în plus, şi din câteva mişcări devii sechestrat în afacere.

Ce am făcut eu când n-am mai putut? M-am dus în Franţa pălmaş, am venit cu 3000 de euro şi plăteam datorii la stat. Nici mulţam, nu mi-a zis nimeni. Îmi trimiteau alte scrisori jignitoare cu decizii despre amenzi şi dobânzi. Apoi încă o vară de Franţa, alţi bani aruncaţi în puţul fără fund al datoriilor.

În ultimii 10 ani în zona noastră, o zonă oricum săracă, s-au deschis circa 10 supermagazine (din care unul este Practiker si celălalt Dedeman) care au tăiat tot oxigenul afacerilor de genul meu. Nu zic că reprezintă un lucru rău aceste magazine. Doar că ne-au pus la pământ. La ei o uşă interioară de lemn este la preţul de 380 de lei. Vine clientul de pe piaţa reală şi zice că dacă fac la preţ de Dedeman, comandă trei uşi, dar să-i pun şi clanţă, s-o şi vopsesc, să-i și montez, dar cu toc lat de 350 mm, că doar îi casă veche. Fac treaba asta de vero trei ori. Dar a patra oară nu mai fac. Şi nici nu mai comandă nimeni nici o uşă. Şi aşa nu mai fac nici mobilă, nici nimic.

Un om normal zice, ok, şi de ce nu închizi? Dacă nu este rentabil, de ce nu închid? Păi nu am cum. De vândut nu pot că nimeni nu-i interesat nici de hală, nici de atelier, în schimb am nişte datorii, rate care nu sunt legate de piaţa reală.

Aşa se trezeşte omul dupa 25 de ani sechestrat în propria lui muncă, fără prea multă speranţă. Singura soluţie a rămas să mai prind nişte lucrări mici, nimicuri, firimituri, ce chiar nu oferă nici un magazin, pe la cunoştinţe, la prieteni. Cu uşile închise, lumina stinsă. Ca un şobolan care scorneşte în pubelă noaptea.

Practic nu ar trebui să exist. Dar nu am încotro, mi-am pus masca de obraznic, sub care mască mi-se roşeşte obrazul câte odată.

Vreau să mai menţionez că în ultimii 10 ani am fost martor la moartea a mai multor ateliere, mici afaceri, majoritatea celor care au avut firme mici, au dat faliment, au închis, au plecat afară la lucru să-şi plătească datoriile. Prin neexistenţa lor ei au devenit legali, cetăţeni model care nu muncesc la negru, e drept, dar nici nu mai cheltuie nici un leu în ţară. Au rămas acolo, afară.

Poate am avut un comentar prea acid faţă de tine Moise la treaba aia cu cass-ul obligat. Oricum, după câțiva ani de muncă la negreală, am avut intenţia să plătesc din mână, adică tot din negru, minimul ăsta de Cass, deşi prin salarul soţiei plătim din belşug la stat.

Poate vezi tu bine chestiile alea cu companiile alea mari, care învârt cifre fabuloase şi care la urma urmei contează în economia ţării. Sunt convins, că majoritatea oamenilor care au o mică afacere îţi urmăresc emisiunea, chiar şi eu şobolanul evazionist mă uit din când în când la emisiunile tale, până nu mă enervezi cu ceva la adresa „muncii la negru”.

Câteodată vorbeşti aşa, de sus, despre micile afaceri care se zbat în zona gri, de parca ar fi o plăcere în extaz pentru micul afacerist să tot manevreze la negru. De parca banii scoşi la negru ar intra în vezi doamne bunăstarea păcătoasă a afaceristului. Vile, jeepuri, excursii în ţări exotice. Numai să vezi în ce maşini circulă un tâmplar, un pantofar, un croitor sau un instalator. Sub 20 de ani nu găseşti maşinile lor, în schimb au la datorii, de nu te vezi. Nu au fost la un control dentar de 20 de ani. Tinereţe muncită din greu fără o viziune de pensie. Pentru ce? Pentru un ideal de independenţă, că face omul ce-i place.

Adică oamenii ăştia sunt pericolul economiei naţionale? 

Bine, lucrurile sunt foarte complicate, dar în aceleaşi timp şi foarte simple.
Globalizarea si multinaţionalismul ăsta este un lucru bun dar şi rău. Are părţi pozitive, dar poate nu trebuia să sărim în ea fără să cugetăm o ţâră treaba. Sunt convins, că multe legi de constrângere nu sunt dictate chiar de Bruxelles, multe sunt inventate şi negândite de politicienii noştri. Aceste gândiri nu sunt deloc patriotice.

De exemplu, decât să moară aceste mici meserii, care prin simpla lor existenţă oferă un fel de antidot globalizării totale, un echilibru în lupta industrializării excesive, ar trebui trecute în sectorul gospodăriilor. Cum are un om – două vaci, zece găini, trei capre?
Da, domnule! Dacă vezi că exploatează încă trei oameni, şi ţine cu ei 50 de vaci, da! aceea este afacere. Dar, dacă omul îşi taie un buştean şi face 20 de uşi pe an, aceea nu este afacere! Şi hai să fim serioşi, dacă mini-micro chinuielile astea oricum nu contează în macroeconomie, încât sunt luate de râs, de ce sunt vânate de Fisc? Oricum gospodarii ăştia îşi cheltuiesc tot venitul că-i alb că-i negru în ţară. Dar acest fapt nu cred că pot spune și despre multinaţionalele alea lăudate. Ei au jurişti, contabili iscusiţi la minte şi fac ce fac să nu iasă cu profit.
Trebuie oferită o libertate. Un spaţiu de lansare pentru cine vrea să crească. Dar cine nu poate mai mult de 20 de uşi pe an, de ce să-l nenoroceşti cu o preconcepţie?
Fiindcă uite aşa din bună intenţie omul se trezeşte după 25 de ani de muncă că practic este vânat, este văzut ca un infractor, un duşman al naţiunii. Şi cu toată bunătatea, cu toată iubirea asta, este nevoit să se ascundă, să se bagă în pământ de ruşine şi în rugăciunile sale să-şi ceară iertare pentru faptul că obrăzniceşte să existe.
Nu ştiu dacă m-am exprimat bine, dacă am reuşit să fiu de înţeles? Sper că în esenţă se poate înţelege ce am vrut să zic.
În legătura cu orice fel de asigurare de stat, ar trebui să fie opţională. Dacă vreau să beneficiez de asigurări medicale, pensie şi am de unde, o fac, dacă nu, este riscul meu. Dar de aici şi până acolo, că „las’ că ştim noi că ai de unde”, din partea conducătorilor noştri este o obrăznicie nemeritată faţă de cetăţeni chiar si supravieţuitori din zona gri sau neagră.
De asta m-am enervat. Adică ce ştiţi „voi”?
Uite aşa ajungem să facem cum putem, nu cum ar fi bine.
Cu stimă, Fekete.

PS MOISE

Omul s-a semnat cu nume și prenume, dar am preferat eu să îi ascund identitatea ca să nu dea Fiscul peste el. Nu îl cheamă Fekete, fekete înseamnă negru în maghiară. Tot ceea ce am putut verifica pe internet este că are într-adevăr un atelier de tâmplărie, dar am scos din scrisoarea sa și indicațiile legate de zona în care trăiește, din același motiv. 

PPS Așa cum spuneam la început, dar și în discuția de ieri, acești oameni trebuie înțeleși, ajutați să vină în zona albă a economiei, înainte de a fi vânați. Din scrisoare reiese că ceea ce îl închide pe Fekete este de fapt marfa ieftină adusă din China. Dedeman nici măcar nu e multinațională. Problema este însă una serioasă. În fond, orice guvern sănătos la cap, de stânga sau de dreapta, ar trebui să folosească fiscalitatea pentru a crea mai multe joburi și mai bine plătite. Asta e adevărata problemă, nu dacă să demisioneze Biriș sau nu. Cazul  Fekete, să-i spunem așa, merită o dezbatere națională, în opinia mea.