Codul Fiscal e deja circ. Iată cum vede spectacolul fiecare dintre noi…

de Moise Guran

Parlamentarii reiau discuţiile pe Codul Fiscal, după ce Preşedintele a decis retrimiterea lui în Parlament. În urma consultărilor, mai mult sau mai puţin amicale, se conturează o decizie de scădere în trepte a TVA-ului, dar nu e foarte clar care ar fi acestea. Nu e clar nici unde vor duce discuţiile despre creşterea generală a salariilor bugetarilor, la fel cum, asta e clar, de acum avem o dezbatere (pe care n-ar fi trebuit să o mai avem) despre mărimea deficitului. M-am gândit să fac, din perspectiva mai multor categorii influente în România, o sumarizare a variantelor dar şi a efectelor pe care le vor avea eventuale decizii din Parlament.

1. Politicienii. Pentru ei discuţiile se reduc în mod nepermis la TVA şi la salariile bugetarilor. Ambele sunt mize electorale. Abordarea e simplistă, frustă, calculabilă, zic ei, în procente de popularitate (eu nu sunt de acord cu asta). Pe de o parte, Ponta şi-a pus ambiţia cu TVA-ul. Vrea să o bifeze între promisiunile îndeplinite. Ar fi ok, dacă n-ar fi dispus să sacrifice orice, chiar şi celelalte măsuri din Codul Fiscal, cum ar fi reducerea impozitului pe micro sau al celui pe dividende. Acelea sunt infinit mai importante, chiar dacă, aparent, afectează categorii mai limitate decât cota generală de TVA. În realitate, cota generală de TVA e importantă mai mult pentru cei care fac evaziune (dar în alte domenii decât cel alimentar, unde TVA-ul a fost deja redus) precum şi pentru importatori. Cei care nu fac evaziune iau TVA-ul şi-l dau, iar pentru populaţie, şansele unei ieftiniri sunt destul de reduse. Nu ştiu dacă Ponta înţelege asta sau nu, până la un punct e normal ca un politician să îşi urmărească îndeplinirea promisiunilor electorale, dar e important şi preţul plătit. De partea cealaltă, Opoziţia a făcut un anti-joc destul de stângaci cu Codul Fiscal, a fost luată prin surprindere când Ponta a venit chiar cu propunerile ei, a supralicitat scăderea la 19%, doar pentru a cădea în penibil şi derizoriu când s-a schimbat semnalul de la Cotroceni. Acum, 20% TVA e mai bun, deşi propunerea de 19% a fost a PNL. Cred că Opoziţia Parlamentară baleiază acum între ce e mai rău – o sperie perspectiva unei guvernări pe buza deficitului, dar parcă mai tare o sperie faptul că Ponta s-ar putea împăuna cu reducerea TVA-ului. Preşedintele nu m-a convins că n-are aceleaşi dileme ca şi PNL.
2. BNR. Nu vă faceţi iluzii referitoare la influenţa Băncii Centrale. În povestea cu Codul Fiscal a fost la fel de incoerentă ca şi politicienii și a căpătat greutate doar pentru că s-a lăsat folosită. Isărescu a mers la o aprobare tacită cât a fost în dezbatere Codul Fiscal, s-a răsucit apoi şi n-a făcut decât să-i servească Preşedintelui (el însuşi nu prea mulţumit de aprobarea din iunie) pretextul pentru a putea redeschide dezbaterea. Un punct totuși pentru Isărescu care a anticipat-o cumva pe Rovana Plumb. Sau poate a ştiut. Creşterea de salarii din sectorul bugetar e imensă, e uniformă, e psihologică, e ca pe vremea lui nea Nicu Văcăroiu. Iar Isărescu ştie binele vremurile alea, că doar îl are de-a dreapta pe Florin Georgescu. Apoi, dezbaterea despre „deficitul care TREBUIE SĂ FIE MARE ca să ne dezvoltăm”, e nebunie curată – are fix aceeaşi valoare ca şi dezbaterea „dacă violul e sau nu infracţiune”. Cum în România le-am avut în paralel pe amândouă, iar la noi se petrec vara chestii incredibile, eu încep să cred că populaţia ţării noastre e mai sensibilă la ultraviolete decât populaţiile altor ţări. Mai organizată decât clasa politică, BNR pare a se concentra acum pe un singur obiectiv – TVA-ul să scadă în mai multe etape.
3. Specialiştii. Sunt puţini cei adevăraţi şi vizibili în acelaşi timp. Cei proveniţi din zona bancară sunt de regulă mai cinstiţi, în sensul că ei chiar cred ceea ce spun. Ionuţ Dumitru este cel mai important reprezentant al lor, prin calitatea profesională, dar şi prin poziţia ocupată la Consiliul Fiscal. Îl apreciez pe Ionuţ, colaborăm frecvent, e bun, e foarte tare la calcule, chiar dacă în povestea asta cu Codul Fiscal nu am fost de acord cu el. Are marele merit de a fi fost de la început contra. Alţii s-au aliniat în spatele lui Isărescu abia după ce guvernatorul a ieşit ferm la bătaie. O altă categorie, a celor care au lucrat la Codul Fiscal şi l-au aprobat, este acum mai puţin vizibilă, fiind timorată de opoziţia BNR. Toată lumea are o problemă majoră – în România nu am mai trăit până recent scăderi de taxe, iar modelele econometrice sunt fie empirice, fie depăşite. Altfel spus, şi specialiştii bâjbâie.
4. Jurnaliştii. Am fost o secundă tentat să îi introduc în categoria precedentă, dar m-am răzgândit. E clar că mulţi ne credem deştepţi şi avem şi vizibilitate mai mare decât adevăraţii economişti, însă categoria (din care și eu fac parte) nici nu prea merită astfel de calificative și e și mult prea afectată de interese. Unii îl urăsc pe Ponta, alții cred că tot ce vine de la Iohannis, de la Isărescu sau de la Băsescu trebuie să fie de bine sau de rău în mod necesar, în fine, mulți sunt haiteri sau doar vânători de audiență și se poziționează în problematica asta a Codului Fiscal încercând doar să atragă atenția. Din păcate noi, jurnaliștii, suntem cei care ar trebui să conducem o dezbatere publică serioasă într-o problemă care chiar e de importanță națională. În esență, un jurnalist nu prea vrea de la Codul Fiscal decât să fi avut el dreptate, să spună la anul – „v-am zis eu că nu e bine!”
5. Bugetarii. Acum, după ce guvernul Ponta a decis o creștere semnificativă nu doar pentru medici, ci pentru tot sistemul sanitar, discuția despre Codul Fiscal este oarecum secundară pentru bugetari. Ei vor salarii mai mari, li s-a spus că se poate și vor forța până în pânzele albe, mai mult sau mai puțin conștienți de faptul că intră astfel în concurență cu restul populației. În fond, chiar politicienii și o parte a specialiștilor, inclusiv de la BNR, fac prostia să creadă că reducerea taxelor și creșterea cheltuielilor are în esență același efect – deficitul mai mare. Eu sunt de altă părere, eu cred că tragem toți la aceeași căruță în România, privați și bugetari, și că, probabil, cea mai cinstită formă de creștere a salariilor bugetarilor ar fi fost reducerea în continuare a contribuțiilor pe care le plătim toți. Astfel creșteau toate salariile, și la stat și la privat. Sigur că la contribuții nu se poate vorbi de scăderi de 10-15 procente, dar crede cineva la modul serios că salariile în sectorul bugetar pot crește mai repede decât economia? Cum? Dacă bugetul e parte din PIB și la fel, deci, și salariile bugetarilor? Asta e o iluzie alimentată în anii electorali…căci bugetarii reprezintă o armată electorală importantă, probabil a doua ca importanță după pensionari.
6. Populația. Scăderea cotei de TVA la alimente a făcut deja maximul de bine pe care îl putea face o reformă fiscală, exceptând reducerea impozitelor pe muncă. Așa cum am mai spus, scăderea cotei generale de TVA poate ieftini (dar nu cu procente semnificative) bunurile de folosință îndelungată, dar calculați, să zicem la un frigider de 1500 de lei, cât reprezintă 5%? 75 de lei! Așteaptă cineva să i se strice mâncarea până scade prețul frigiderului cu 75 de lei? Efectul de creștere a consumului este mai mult unul psihologic, o dată cu reducerea cotei generale de TVA. A fost mult mai puternic la reducerea TVA-ului la alimente cu 15 procente. Acolo chiar se simte. Am sentimentul că în acest moment populația e mai interesată de o eventuală creștere a impozitelor pe proprietate decât de scăderea cotei generale a TVA. Sau de dezbaterea dacă violul e sau nu infracțiune.
7. Mediul de afaceri. Ei, abia aici e o problemă majoră, căci poimâine suntem în septembrie și nu știm ce impozite plătim la anul. Bun, rău, cum naibii o fi fost, Codul Fiscal adoptat în iunie avea marele merit de a fi un plan, unul acceptat de toate forțele politice, iar firmele își puteau face și ele planuri la rândul lor pentru anul viitor. Planuri de investiții, de achiziții, de angajări și de concedieri. Creșterea investițiilor private din acest an nu are altă cauză decât reducerea CAS de anul trecut și perspectiva bună dată de creșterea PIB. Sigur că patronii ar fi fost probabil mai mulțumiți dacă guvernul ar fi continuat să scadă CAS decât să reducă TVA, să reducă acciza la carburanți, să nu mai dezbatem despre taxa pe infrastructură și așa mai departe. Mediul de afaceri a luat încă o dată țeapă de la clasa politică, dar și de la BNR de data asta. Patronul este singurul care așteaptă cu înfrigurare dezbaterile din Parlament, doar el mai tresare când îl vede pe Ponta la televizor, atent să vadă dacă premierul nu va renunța cumva și la reducerea impozitului pe dividende sau a celui pe micro, doar ca să își facă ambițiile cu TVA-ul. Probabil în acest moment mediul de afaceri din România este consternat. Patronul nu face grevă, nu iese în stradă, nici pe la televizor nu prea îl reprezintă nimeni, el așteaptă Fiscul și data de 25 a fiecărei luni, ca să-și plătească taxele. Ciudat, nu credeți? De la început până la sfârșit, despre banii lui e vorba în povestea asta cu Codul Fiscal. Iar el nu mai are nimic de zis, preocupat să facă banii respectivi ca să-și plătească angajații, să-și plătească taxele și prin ei parlamentarii, bugetarii… Acum patronul e interesat doar să se adapteze rapid la orice decizie vor lua celelalte categorii în numele său.

P.S. Aseară premierul Victor Ponta a publicat pe facebook niște întrebări pentru partide. Sunt făcute probabil de Cristian Socol și sunt întrebări bune, deși cele mai multe sunt retorice. Mi-a atras atenția cea cu deficitul… Că de ce să n-avem și noi 2% ca Polonia, de ce să mergem sub 1%? Abordarea e specifică celor mai gâgă „specialiști” care cred că nu ne lasă străinii să ne dezvoltăm. Nu renegocierea MTO este soluția ci investițiile (inclusiv publice) care crează locuri de muncă, majorează PIB potențial și permit deci un deficit mai mare… Dar despre asta poate mai dau o tură azi pe blog.