Un film pe care l-am mai văzut, dar de care nu ne plictisim niciodată

de Moise Guran

Acum, că s-a votat Codul Fiscal, am o veste bună și o veste proastă. Vestea bună e că profesionalizarea Fiscului (și în special a celor de la Antifraudă) începe să se vadă, iar ritmul de creștere al resurselor bugetare se menține. Vestea proastă este că impactul scăderilor de taxe aduse de anul viitor de Codul Fiscal nu va fi ușor de gestionat. Nu va fi nici misiune imposibilă, e nevoie însă de seriozitate și de o guvernare depolitizată într-un periculos an electoral, precum și de o adaptare a legislației colaterale celei fiscale. Vă dau mai încolo și cifre, dar haideți întâi să facem o scurtă istorie, ca să înțelegeți de ce eu cred că am mai văzut filmul ăsta, pe care l-aș putea numi ori Trage și fugi, ori Manevra Băsescu, ori Simpatic pe banii tăi. Citiți lungul material pe care l-am scris mai jos și apoi stabiliți dvs titlul filmului.Primul episod s-a consumat în 2012, odată cu retragerea controlată a PDL de la guvernare. Vă mai amintiți demisia guvernului Boc? Era în februarie 2012, urmau alegerile și, la vremea respectivă, la vârful țării se știa deja că nu vor fi bani pentru reîntregirea salariilor bugetarilor. Sigur, Mihai Răzvan Ungureanu nu știa. A aflat după ce a devenit premier și s-a apucat să-l biciuiască pe Blejnar să-i facă rost de un miliard de euro suplimentar într-o lună. L-a dat și afară după aceea, dar degeaba! Intrase în capcană. Băsescu a mers în fața Parlamentului și a cerut reîntregirea salariilor (luându-l prin surprindere și pe MRU), apoi brusc majoritatea în Parlament s-a schimbat și un alt naiv, Victor Ponta, a pășit senin în aceeași capcană – salariile trebuiau mărite în iulie, dar bani nu erau. Eu v-am avertizat înainte de căderea guvernului Ungureanu asupra adevăratei mize.

Chemat de urgență să rezolve situația, Florin Georgescu și-a dat seama că n-are de unde scoate bani pentru creșterea salariilor bugetarilor cu care Ponta îl doborâse pe Ungureanu. A mărit doar cu 8% salariile în 2012 și a reportat restul creșterii pentru 2013, dar și pentru acei 8% din 2012 a trebuit să taie investițiile publice, iar acesta a fost motivul imediat al căderii economice din controversata vară 2012, aia cu suspendarea președintelui.

Desigur, planul politic al lui Traian Băsescu a fost profund greșit, iar Istoria l-a și pedepsit cu dezastrul politic al PDL de după aceea. Ne-a pedepsit însă pe toți, căci abia în 2014 economia crescuse suficient încât să poată susține creșterea salariilor bugetarilor din 2012 și 2013. Nu spun că a fost o greșeală creșterea salariilor bugetarilor, deși am avut permanent o altă opinie despre cum putea fi ea făcută, spun doar că amatorismul în materie de economie al politrucilor ce ne conduc, combinat cu apetitul acestora de a deveni populari pe banii noștri, a fost atunci patentat, în 2012, și este pe cale să fie repetat în 2016.

Acum, în 2015, vedeți că se petrec niște chestii… Ponta a scăzut CAS-ul în toamna 2014, dar i-a fost insuficient ca să devină președinte. A supralicitat cu tăierea TVA-ului, iar noul Cod Fiscal este chiar cel mai curajos din ce s-a făcut până acum în 25 de ani. Și eu îl susțin dar, ce întâmplare! iar se schimbă majoritățile în Parlament. Nu mă credeți? Mai vorbim pe tema asta peste câteva săptămâni. Sigur, Ponta are probleme penale, preocupările sale acum sunt mai legate de DNA decât de alegerile de anul viitor, dar partidul său pare a-și găsi resursele pentru o redresare din vria asta indusă de procurori. Condamnat la un an cu suspendare, Liviu Dragnea a simțit vidul de putere, a preluat manșa, iar acum pare a organiza mai degrabă o retragere controlată de la guvernare, una care să-i permită PSD-ului să se prezinte în toamna 2016 din Opoziție la alegeri, decât să treacă prin dificila gestionare a unei scăderi de taxe care va lăsa statul fără cel puțin 3 miliarde de euro. Ar fi, desigur, aceeași strategie (să-i spunem manevra Băsescu) în care tu spui – am scăzut TVA-ul dar oamenii răi m-au scos de la guvernare, și te rogi apoi ca papagalii ce vin în urma ta să dea de gard cu țara, iar tu să capitalizezi politic și pe scăderea de taxe și pe eșecul lor în a gestiona mărinimia ta. Dacă vă uitați la televizor o să aveți impresia că PSD se zbate să rămână la guvernare, dar, de fapt se retrage controlat. Nu-mi spuneți că nu dau ăștia așa ușor guvernarea, căci dacă, terorizat de DNA, nu prea mai ai cum să furi, guvernarea nu mai are niciun haz.

Totuși, să nu disperăm! Nu dau tătarii, nu ne invadează rușii! Scad taxele!

Deși creează niște posibilități fantastice de eludare legală a taxelor, deși este un stimul prociclic pentru consum într-un moment în care acesta oricum crește prea repede și ar fi fost de preferat stimularea în continuare a locurilor de muncă prin investiții și reduceri de CAS, nu de TVA, noul Cod Fiscal rămâne totuși cea mai importantă reformă fiscală pe care România o încearcă în 25 de ani. Totul este să fie gestionată și implementată corect, ferm, cu seriozitate.

Așa cum vă spuneam la început, de la Fisc vin vești bune și în perioada următoare o să vedeți că economia a acoperit cu succes scăderea CAS din 2014, iar colectarea TVA-ului are tendința să se stabilizeze la un nivel de 15-20% peste nivelul din 2014. Sigur, ar fi absurd să vrei mai mult deocamdată, chiar dacă evaziunea structurală a poporului nostru n-a fost atinsă decât tangențial. Important este ca nivelul de colectare să fie menținut, căci astfel bugetul ar avea în 2016 un plus de trei miliarde de euro numai din combaterea evaziunii fiscale. Va fi suficient pentru a compensa noul cod fiscal? Eu zic că da, dar un om gospodar s-ar pregăti pentru situația că nu. Vă repet de câte ori am ocazia, economia nu este aritmetică. Atunci când spun că noul Cod Fiscal va putea fi susținut, mă bazez și pe efectul de creștere pe care îl va induce, mă bazez și pe o scădere a apetitului de furat banul public ca efect și al acțiunilor DNA, dar și ale celor de la Antifraudă, dar mă bazez și pe norocul berzei chioare și pe stabilitate în regiune și în fluxurile financiare mondiale, mă bazez și pe investiții publice finanțate în special din bani europeni. Deci mă bazez pe mult prea multe condiții cumulative! Dar ce sunt eu? Mă doare gura să zic că va fi bine cu noul Cod Fiscal? Îmi asum eu scăderea de taxe? Nu. Eu sunt doar un jurnalist, un cetățean din țara asta care se bucură și el, ca și ceilalți, că scad taxele.

Cel care și-o asumă are nevoie și de un plan de back-up pentru scenariul negativ. Are nevoie de coerență, de profesionalism și de bună credință în gestionarea banului public, are nevoie să depolitizeze structurile de decizie și de colectare, dar mai are nevoie și de un consens politic, de exemplu pe o lege a administrației care să permită descentralizarea (ca să nu zic direct tăierea) cheltuielilor din administrația locală în caz că se produce o defecțiune, are nevoie de un consens pe o reformă tot mai cerută a educației care să fie mai degrabă de substanță decât bugetofagă, are nevoie de investiții militare bine calculate… Că numai dacă pui 6% din PIB la învățământ și 2% la armată deja îți mai trebuie 3 miliarde de euro… N-o fi ea economia aritmetică, dar nici anti-aritmetică nu este.

Deci, să recapitulăm… PSD-ul se pregătește să fugă de la guvernare, PNL-ul habar-n-are ce-l așteaptă dacă se îngrămădește să o ia, Gabi Oprea nici atât, dar e bun la asigurat majorități… cum procedăm mai departe?

Păi, v-am mai spus (că noi oltenii avem idei puține da fixe) … acu’ că masterplan de transport avem, Cod Fiscal avem, ne mai trebuie un guvern de specialiști adevărați care să și implementeze chestiile astea grele. Vedeți că nu le mai spun tehnocrați, poa’ să fie și membrii de partide, nu mă interesează, mă interesează doar să înțeleagă naibii cu ce se mănâncă economia și care sunt provocările țării ăsteia până în 2017. (Din păcate, la modul serios, partidele nu mai au deloc, dar deloc resurse de specialiști)

În timpul ăsta, președintele Iohannis ar putea să devină și mai activ (nu-i mai zic ficus că a început deja să se miște) în căutarea consensului politic pe reformele alea importante – o nouă lege a administrației publice locale, o nouă lege a învățământului și, evident, reformele electorale care trebuie să asigure în 2016 alegeri corecte. Dacă ar fi după mine, încă mai e timp și pentru regionalizare și modificarea Constituției, dar, v-am mai spus, eu sunt oltean și noi suntem mai iuți la chestii d-astea. Președintele s-ar putea să vrea să le mai chibzuiască până prin 2019.

P.S. Recitind ceea ce am scris, mi-am dat seama că Manevra Băsescu sau Hit and run! nu e chiar prima din istoria noastră… Și guvernul Năstase a stabilit în 2004 creșterea salariilor bugetarilor din 2005, iar creșterea salariilor profesorilor în 2008, pentru 2009, după alegeri, a intrat chiar în istoria națională a țepelor. În politica asta economică, rareori se produc chestii noi, dar vai de inovații!