De ce aş vrea să trecem mâine la euro
de Moise Guran
Dacă m-ai fi întrebat acum 10 ani de ce mi-aş dori să trecem la euro, aş fi răspuns că, personal, îmi doresc să plătesc dobânzi mai mici la ipotecarul de la casă şi să nu mai risc o creştere de curs care îmi va diminua salariul meu în lei. Desigur, ţara ar fi avut şi alte avantaje atunci, pe care azi nu le mai are, la fel cum ar fi avut şi o serie de dezavantaje, pe care de asemenea nu le mai are.
După aproape cinci ani în care cursul de schimb se învârte între 4,4 şi 4,5 lei, parcă nici pentru creditul meu în euro nu ar mai fi cine ştie ce avantaj, căci acum dobânzile sunt la fel de mici şi la leu iar cursul este stabil, deci e cam tot aia.
Vedeţi, în esenţă, asta se numeşte evoluţie… În zona euro eşti primit doar dacă îndeplineşti o serie de condiţii care îţi fac compatibilă economia cu cele ale ţărilor occidentale, dar paradoxul este că, dacă le îndeplineşti, nici nu mai înţelegi de ce ai renunţa la moneda ta. Ei bine, şi pentru noi românii lucrurile stau exact aşa din punct de vedere economic, deşi, din alte puncte de vedere, trecerea la euro ar aduce unele avantaje pe care cu leul nu prea avem cum.
Primul lucru pe care l-au aflat românii în zorii capitalismului postdecembrist a fost sărăcia. Sărăcia venită din devalorizarea monedei în special, cea care umfla preţurile şi, implicit, micşora salariile chiar şi când acestea creşteau. Mai târziu, cei mai deştepţi au înţeles că moneda şi cursul ei, care n-a fost niciodată cu adevărat liber, putea fi şi o modalitate prin care statul îi sărăcea pe toţi pentru a rezolva anumite probleme generale, aşa cum ar fi exporturile, chiar şomajul şi, deloc de neglijat, bugetul, da, acelaşi buget făcut ciur în diferite afaceri de corupţie. Moneda, mai exact devalorizarea ei, este ultima redută de salvare generală în caz de dezastre economice, dar, atenţie! este doar un dezastru mai mic în locul altuia mai mare. Este sacrificiul individului pe altarul societăţii!
Într-adevăr, trecerea la euro lasă statul fără instrumentul devalorizării economiilor, al pensiilor şi al salariilor, dar tot acesta e instrumentul care poate salva sistemul cu tot cu problemele care l-au băgat în găleată.
Din acest punct de vedere, noi românii nu suntem încă pregătiţi să trecem la euro. Pentru asta ne-ar trebui politicieni cu mai multă responsabilitate, dar ştiţi ceva, vor mai trece probabil decenii până îi vom avea dacă nu trecem la moneda unică. Pe lângă riscul politic (un risc care pune şi azi destulă presiune pe leu) mai avem un risc venit din educaţia precară a muncii şi unul indus de absenţa cvasitotală a unei educaţii a banului economisit. Eu zic să ni le asumăm. Că şi dacă nu ni le asumăm, aceste riscuri sunt tot aici, prezente, iar leul nostru este doar o valvă de refulare a acestor probleme.
