Între mincinoasele filme istorice de altădată și depresivele pelicule de azi…
Din când în când mai reapare prin presă articolul care demitizează filmele istorice românești, ălea cu Mihai Viteazu, Vlad Țepeș, Decebal, toți super-eroii legendari de pe bancnote, și cum sunt ele pline de minciuni și propagandă comunistă.
Că să vezi că Mihai Viteazu’ nu era atât de patriot și nu-și dorea neapărat Unirea Principatelor, cum Vlad Țepeș nu era deloc amic cu Ștefan cel Mare și cum Mircea cel Bătrân, nici la bătălii, nici la poezii, nu era atât de meseriaș precum ni l-au descris renumiții istorici Mihai Eminescu și Sergiu Nicolaescu. Și probabil că așa e, oamenii ăia mari ai Istoriei nu aveau cum să fie așa cum i-au descris filmele și poeziile patriotice. În mod cert Mihai Viteazu’ nu cunoștea lovitura mortală de cinci puncte care-ți făcea să explodeze inima în piept (nu mai țin minte exact ce se întâmplă în filmul ăla, l-am văzut demult).
Dar știți ce… nici nu prea contează. De fapt e de mirare că niște oameni mult prea serioși ai zilelor noastre pretind că alți oameni, normali la cap și ei, ar trebui să învețe istorie din filmele istorice sau din cărțile cu poze ale lui Dumitru Almaș.
Filmele, de-aia se numesc filme, iar nu documentare, că au fost făcute ca să distreze lumea, nu să o învețe exact ce s-a întâmplat în acea perioadă.
Și cel mai bun exemplu pentru asta sunt filmele din seria Mărgelatul. E o secvență într-unul din filmele astea când intră Mărgelatul într-o cârciumă. Muzica se oprește brusc, toată lumea se uită la el. Moment de tensiune. Mărgelatu scuipă coaja de sămânță din gură. Toată lumea se relaxează, lucrurile revin la normal. Ăla e un moment de Sergio Leone, care n-are nici o legătură cu adevărul istoric. Evenimentele din seria Mărgelatu’ au loc în perioada Revoluției de la ’48, și sunt și câțiva papagali caricaturizați în film, unii care arată ca Bălcescu, Alecu Russo și încă 
unul… Dar nu contează, ăia au fost puși pentru partid, ca să aprobe filmul, restul e amuzant și lumea fix cu asta rămâne în urma lui.
Teoretic și Braveheart e un film istoric, dar istoricii or să-ți spună că ce a făcut Mel Gibson acolo nu are nicio legătură cu istoria. Filmul Gladiatorul e recunoscut pentru cât de „greșit” este din punct de vedere istoric, dar contează? Ce mișto e Russel Crowe în film și cum le dă omorul! Epic!
Așa și Amza Pellea. N-aveai cum să-l prezinți pe Mihai Viteazu așa cum a fost, un om al vremurilor sale, un om care (judecat după standardele de azi) ar părea escroc, sângeros, un prinț Joffrey din Urzeala Tronurilor (pentru că da, istoric, e și zvonul ăsta despre domnitorul Mișu, că a provenit dintr-un incest) care a reușit în viață și, după toate astea să mai treci și de cenzura comunistă sau să treci de orice.
Că nici nu eram pregătiți pentru așa ceva pe vremea aia.
Nici acum jumătate din populația României n-ar putea accepta că Mihai Viteazu’ era un tip cam caftit cu căciula de creditori când a ajuns pe tronul Țării Românești. Dar așa erau vremurile iar Mihai Viteazu (cam ca Ivan al IV-lea al Rusiei) a învățat că, dacă vrei ca lumea să te respecte, trebuie să-i chemi pe toți la un chef și să-i omori.
Dar cine ar suporta un film din care ar reieși că Ștefan cel Mare a fost mai puțin patriot și creștin, și mai posibil un psihopat, chestie pe care o învățăm, de altfel, și la școală (pentru cine a ratat liceul, e o cronică în care ni se spune că lui Ștefan îi cam plăcea să omoare, chiar și nevinovați). Dar dacă românii ar afla că Ștefan i-a atacat pe turci iar nu turcii pe el? S-ar răsturna lumea invers, este?
Dar care dintre cele două de mai jos credeți că este imaginea reală a Unificatorului Principatelor? Dar care v-ar plăcea să fie?
Oricum, tehnologia cinematografică românească nu permitea să prezentăm masacrele în detaliile alea mișto din filmele lui Ridley Scott, așa că cineaștilor noștri nu le mai rămânea oricum să facă decât filme epice, mai cu istorie, mai cu o bătăiță, fiecare cu ce-a avut. Bărbații din filmele noastre istorice erau atât de bărbați, încât jumătate din români au intrat în pubertate în sala de cinema. Aveam un amic care îmi tot cita din Columna, deși replica asta nu e acolo, „Ne pasă nouă vitejilor, ce gândește viermele?” Suna atât de epic încât sigur era dintr-un film istoric românesc.
Amza Pellea, că tot revin la el, era atât de bărbat că pentru doamnele din sala de cinema nu mai contau faptele de vitejie. Ilarion Ciobanu a vorbit toată viața lui cinematografică doar în citate memorabile, dar uită-te la o poză cu Ilarion tânăr și o să înțelegi mai exact cum și-a descoperit mama ta sexualitatea.
Când eram mic, mă duceam la cinema la filme românești și ieșeam afară erou, credeam că sunt Stroe Buzescu, Gerula sau mai știu eu cine, dar altceva contează cu adevărat – ieșeam mulțumit. Bune, proaste, cum erau, filmele alea „istorice” făceau niște eroi pe care voiai să-i urmărești.
Ia-ți acum copilul și du-l la un film românesc! Vezi vreun copil care iese din cinema și zice că vrea să fie domnul Lăzărescu? N-ai cum să înțelegi azi cât de bune au fost prostiile alea cu Iancu Jianu și Nemuritorii care păzeau comoara lui Mihai Viteazu, dar găsește tu o replică mai haios de crâncenă decât cea a lui Dinică din Columna: „În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna care m-a crescut și care m-a hrănit…”
A fost corect din punct de vedere istoric? Nu. A fost fain? Oooooo, da. Eu mă distrez și acum și bag mâna în foc că mulți dintre cei care n-au văzut filmul deja dau iama pe torenți să-l caute.
Cine vrea să învețe istorie să se ducă la bibliotecă, precum Cristoiu, și să se îngroape în cărți. Noi, ca și părinții noștri, parc-am merge mai mult la cinema să ne mai și distrăm.
