Școala românească nu dăruiește. Ea doar se auto-justifică

de Stan Lucian, fizician debutant IFIN

Învăţământul în România este o fabrică cu bandă rulantă. Elevii sunt împachetaţi în serii, împărţiţi în modele. Cum vor fi procesaţi e planificat de dinainte, fără să prea poţi da în stânga sau în dreapta. Standardele pe care trebuie să le îndeplinească sunt înţepenite, iar produsele sunt evaluate pe parcurs pentru eliminarea rebuturilor. Acestea din urmă sunt aruncate din sistem cu dezgust, privite ca nişte eşecuri (eşecuri ale cui?). Iar cei ce sunt consideraţi în limitele toleranţelor primesc frumos un certificat de conformitate şi sunt, la fel, informaţi că fabrica a terminat cu ei. Doar că învăţământul, spre deosebire de o fabrică care vrea să şi trăiască, nu are nici un habar ce produce, de ce, pentru cine, ce vrea să facă cu elevii. Vrea să îi facă buni cetăţeni? Specialişti? Să îi pregătească pentru piaţa muncii? Pentru viaţa de zi cu zi? La o adică, nici nu e nevoie de un răspuns. Doar banda trebuie să meargă înainte.

Cam 40% dintre elevii care au terminat liceul nu reuşesc să ia bacul. Cam 25,000 de studenţi pleacă în fiecare an la studii în străinătate. România ocupa locul 45 la matematică, 49 la ştiinţă şi 50 la citire la ultimele teste PISA. 80% dintre absolvenţi lucrează în alte domenii decât cele pentru care au făcut o facultate.

Eu, când am auzit-o pe ultima, mi-am dat două palme, să mă trezesc. Oameni buni, voi înţelegeţi că tinerii ăştia îşi aruncă 3-4 ani din viaţă pe fereastră, primind o „educaţie” care apoi nu le e deloc necesară sau utilă? Şi că pentru asta se risipesc o grămadă de bani pe nişte studii care nu îi ajută nici pe ei, nici pe noi ca societate?

Acum, eu unul nu pot să vă zic cine e vinovat. În cei 16 ani de când sunt procesat prin sistem, am auzit aproape toate variantele. Elevii, părinţii, profesorii, inspectoratele, ministerul, guvernul, masoneria şi extratereştrii.

Şi de ce să faci o facultate? Pentru că, chiar dacă Moise vă zicea joia asta că diploma nu-ţi asigură un loc de muncă, ei bine, dacă nu o ai, şansele tale se restrâng considerabil. Pentru că o bună parte din angajatori se uită după amărâtă aia de diplomă, şi abia după aia la ce ştii să faci sau cum te descurci. Asta dacă reuşeşti să primeşti un interviu. Iar salariul tău va depinde, foarte probabil, de faptul că ai terminat sau nu o facultate.

Eu, recent, m-am angajat în domeniul pentru care am studiat. Slujba mea de vis. Când am discutat de salariu, în afară de valoare, singurul lucru care mi s-a zis a fost că acesta se va mări când voi termina masteratul. Nu dacă sunt activ, nu dacă mă descurc, nu dacă mă implic, nu dacă sunt pregătit, nu dacă sunt util, nu dacă am performanţe. Nu frate, doar dacă am o nenorocită de patalama.

Paradoxal, Sistemul nu e interesat cu adevărat de valoarea mea, este interesat de producția de patalamale. Scopul lui nu sunt eu ci propria-i supraviețuire, auto-certificată printr-un număr de diplome fără valoare, diplome care justifică însăși existența Sistemului.

P.S. Pentru cei care o să vină să-mi spună că uite dom’le, ei s-au descurcat şi chiar le-a plăcut învăţământul. Prietene, eşti o picătură într-un ocean. Iartă-mă că nu sar în sus de entuziasm pentru că reuşeşte unul din o mie.

P.S.2 Pentru cei care o să vină cu olimpicii ca drapel de lupta, vă zic sincer că îi admir. Dar reuşitele lor sunt doar datorită muncii lor şi a unor mult prea puţini profesori valoroşi. Clătiţi-va ochii cu ei cât mai puteţi, pentru că aproape toţi o să plece.