Nu deranjați poporul somnoros!
de Moise Guran
Observatorii vieţii politice au constatat, în ultima săptămână, un soi de restauraţie a mafiei politice, după ce Parlamentul a redefinit integrităţile la care aleşii locali au voie, a păstrat alegeri profund nedemocratice cu un singur tur, ba chiar forţează o modificare a Codului Penal ce, vorba cuiva, ar trimite DNA-ul înapoi la flagranturi cu naşi de tren şi portari de la Municipal.
Toate astea într-un climax al relaţiilor putere-opoziţie, devoalate, în final, printr-un joc al intereselor comune între preşedintele Iohannis şi premierul Ponta, între contractele lui Şova cu Turceni şi contractele Alinei Gorghiu cu Electrica şi, evident, între spaimele aleşilor PSD şi PNL faţă de acelaşi DNA.
Ceea ce mi s-a părut amuzant în toată desfăşurarea asta de evenimente este catalogarea ca restauraţie a unei stări de fapt care nici n-a început şi nici nu s-a terminat săptămâna asta.
Azi, unele instituţii, aşa cum sunt DNA-ul, DIICOT-ul, Antifrauda şi, poate, cine poate şti sigur, chiar şi SRI-ul, sunt mai puternice şi mai eficiente decât erau şi acum şase ani, dar şi acum şase luni, atunci când poporul sărbătorea ca prostul faptul că şi-a luat ţara înapoi.
E un soi de comoditate genetică în poporul ăsta al nostru, ai zice că nu e capabil decât de heirupisme la intervale rare, istorice… şi asta pentru ca, în lungile intervale dintre ele, naţiunea să se poată odihni într-un somn intelectual care, inevitabil, naşte fie monştri, fie complicaţii politico-istorice de toată jena.
După alegerile din toamna trecută, poporul a vrut să ştie că şi-a luat ţara înapoi, poporului i-a plăcut să creadă că poate avea încredere într-un preşedinte care să-i vegheze somnul liniştit. (Al naibii SOV, cum ne-a citit!)
Iar acum poporul acuză o restauraţie, când, de fapt, mafia politică n-a plecat nicio secundă din locul în care se afla, chiar dacă o parte a membrilor ei a mai ajuns, temporar, pe după gratii.
Haideţi să fim sinceri cu noi înşine, stimaţi cetăţeni… Ne-am amuzat de penibilul Varujan, care şi-a protejat imunitatea cu tămâie, n-am ieşit în stradă, iar ei au înţeles că ne place băşcălia mai mult decât protestele. Ne-am înfuriat ca focul de paie când l-au făcut scăpat pe Şova, iar ei, firesc, au înţeles că de paie suntem. Am preferat să interpretăm tăcerea unui mesia de la Cotroceni ca fiind înţelepciune, când, în cazul integrităţii, tăcerea era vinovată. Iar acum, burduşiţi cu perspectiva ieftinirii alimentelor, ne place să credem că democraţia e tot aia cu creşterea economică, ne place să visam atâta bunăstare încât corupţia nici n-ar mai trebui să se simtă, să ne afecteze într-un fel…
Suntem un popor tolerant la dezastre, le putem accepta, cu condiţia să nu ne deranjeze acuş’, imediat… Căci la fel am putut tolera, acum 1000 de ani, cucerirea treptată a Ardealului, apoi dominaţia otomană şi pe cea rusească, la fel cum am acceptat corupţia ca pe un fel de hoţie mai elaborată şi, deci, mai intelectuală. Tot aşa, la fel, vom uita nepăsători ceea ce azi ni se întâmplă, peste fix trei minute după ce veţi fi închis acest text, indiferent că l-aţi citit sau nu până la capăt.
Va rog să mă scuzaţi dacă v-am deranjat cu altceva decât doreaţi să auziţi! Somn uşor în continuare!
