De ce un inspector fiscal corupt nu şi-ar putea dori scăderea TVA…

de Moise Guran

În ţara noastră, patronii se împart în două mari categorii – unii care lunar, când plătesc dările la stat, sunt aproape de apoplexie, iar alţii care, la intervale regulate de timp, plătesc Fiscului o amendă modică, dublată de o şpagă cam de aceeaşi valoare cu amenda, comisarului ce a aplicat-o. Primii sunt obsedaţi de ziua de salarii… Nu e nimic mai stresant pentru un angajator decât să n-aibă bani ca să îşi plătească salariile. Cei din a doua categorie sunt stresaţi tot timpul, deşi, teoretic, ei sunt protejaţi. Dar nu se ştie niciodată cine îţi calcă pragul.

Şi acum, fiţi atenţi… de vreo săptămână pe toate canalele media – tv, radio dar mai ales bloguri şi internet, e un adevărat concurs național de relatat fapte scandaloase ale Fiscului. Cum au venit ei, comisarii, şi au închis, ca roboţii, un magazin pentru un leu cinzeci în minus în casă… da’ nu pierde statul mai mulţi bani?…  sau cum au închis cârciuma cutare, că erau 50 de lei în plus, bacşişurile chelnerilor… dar de cazul de la Buzău, cu bătrânii pe care îi impozitează statul că erau, fără să ştie, acţionari şi luau un leu dividend, aţi auzit? Strigător la cer! Şi chiar este!

Lume se crucește, suduie pe Facebook, la Realitatea zici că e carnaval de ştiri din astea, iar cel mai bun furnizor este ziarul Adevărul, că are şi reţea naţională.

Deja s-a creat o tensiune naţională, de zici că suntem iar în Dosarele X, după episodul vasluienii şi americanii, acum urmează episodul buticarii şi comisarii… mai au un pic şi-i iau la bătaie cu pietre… Şi mie mi-au plăcut Dosarele X, dar frumuseţea filmului era că se prezentau situaţii aberante, după care aberante rămâneau… La noi, parcă lucrurile au întotdeauna explicaţii.

De fapt, printre buticari se află imediat când e campanie antifraudă. Aproape la fiecare început de an se desfășoară câte una, de regulă în ianuarie, când se închide bugetul pe anul trecut şi mai trebuie bani. Vine circulară, sar ăia în maşini şi o iau prin sate şi oraşe cu amenzile… Şi totul e ok, că toată lumea ştie cum decurge problema…. Sau nu e?

Anu’ ăsta a început mai prin februarie şi este într-adevăr diferită.

Când e campanie de sus, ştie toată lumea, vine garda, controlează sau nu (de regulă nu), găsește nereguli sau nu, dar amendează sigur, iar apoi pleacă. Prin judeţe şi oraşe, oamenii se cunosc între ei, comisarul şi patronii pot fi şi amici, oricum, ideea e că, atunci când intră Antifrauda în prăvălie, de principiu patronul ştie că are de plătit o amendă proporţională cu vadul comercial, plus o şpagă cam cât amenda. Nu mult… nu mai puţin de 100 de euro, că jigneşti comisarul, şi până la 500, 1000 de euro, dacă magazinul e plasat mai pe centrul târgului.

Ei bine, de data asta lucrurile sunt un pic altfel. Ia hai să enumerăm împreună câteva detalii:

1. 1. Contextul în care se întâmplă actuala campanie s-a suprapus, în mod nefericit, peste povestea cu ministrul de Finanțe plimbat în cătuşe pe la DNA… Aur, tablouri, milioane… efectul asupra contribuabilului este de augmentare a furiei – Adică ăluia i-au închis magaziunul pentru 50 de lei pe plus în casă, iar pe voi vă conduce mafiotul de Vâlcov… pe ăla de ce nu l-ați prins, măi eroilor de la Fisc? Zbang! Scriem la blog!
2. 2. Controalele pe la buticari au fost demarate concomitent cu campania (destul de anemică din păcate) privind loteria bonului fiscal. ANAF a decis să facă asta pentru a pune o presiune dublă asupra comercianților – dacă și cumpărătorul îți cere bon, și mai și vezi că umblă Antifrauda din magazin în magazin, din cârciumă în cârciumă, ai nu două, ci 200 de motive să dai bon fiscal.
3. 3. Problema este că, dacă toată lumea dă bon fiscal, inspectorii ăia de la Antifraudă vor fi nevoiți să trăiască din salariul mizerabil de trei-patru mii de lei … Adică ce, dumneavoastră credeați că evaziunea fiscală e sat fără câini? Un inspector fiscal simte evaziunea în aer, din momentul în care a intrat într-un magazin …o amușină… De fapt, oricare dintre noi își poate da seama atunci când intră într-un butic dacă merge cu bon sau fără bon…. e vorba de modul în care te măsoară din privire vânzătorul sau patronul locului… Eşti de la Antifraudă? Ai putea fi… sau nu… nu eşti, dau bon doar dacă cere… Deci, ca să revenim, evaziunea mică, de butic, o ştie şi comisarul de la Fisc, staţi liniştiţi… După atâția ani în care s-au creat adevărate relații simbiotice între comerciant și comisarul care îl controlează, ia şi șpaga, dar îl şi amendează, de fapt relaţia este una de protecţie.
4. 4. Acu’, hai să o luăm şi altfel… dacă toată marfa trece prin casă… Dumneavoastră consideraţi că ăla de la Fisc va fi fericit? Ar fi o situație ce nu s-a mai văzut, iar oamenilor le e frică de necunoscut… Adică, de unde o să mai dea buticaru’ suta de euro şpagă? Comisarul are și el rată la bancă, copii de trimis la facultate, o soție cu pretenţii de soţie de comisar, na!, toate astea înseamnă bani. Buticarul, pe de altă parte, îşi pune şi el problema… Păi credeți că e ușor să fii buticar? Dacă va plăti toate taxele, cum dracu’ să mai scoată și profit, când profitul lui este exact TVA-ul ăla pe care nu-l plătește statului.

Şi brusc, așa și dintr-o dată, ne-apucă pe toţi furia… De aia zic, parc-am fi în Dosarele X … fapte strigătoare la cer, abuzuri prosteşti…. firesc, toată presa, sare la gâtul Fiscului (nu a comisarului şpăgar, ci a ideii de Fisc), asta deşi este atât de evident că respectivele cazuri relatate vor fi desfiinţate de orice instanţă de Contenţios, de principiu pentru că lipseşte pericolul social.

Întrebarea este ce le-a venit ăstora de la Antifraudă… Sunt idioţi? Vă asigur că NU sunt. Şi nici aşa mulţi şpăgari, precum erau la Gardă, nu mai sunt… S-a mai curăţat Fiscul, ştiu sigur, dar n-avea cum să devină alb perfect. Mai sunt câţiva, pe ici, pe colo… şi, zic eu, exact ăia sunt ăi cu abuzurile. V-am spus, nu-s proşti… iar excesul de zel este, de fapt, un mod de protest. Fără evaziune n-ar mai exista nici corupţie, iar banalul bon fiscal are o putere pe care nu v-o puteţi imagina de a schimba ţara noastră.

Iar rostul acestei campanii cu bonuri şi controale este relativ simplu de înţeles… dacă nu cresc încasările din TVA, n-are cum să scadă TVA-ul.

E la mintea cocoşului. Întrebarea este … ne trebuie şi inteligenţă ca să avem taxe mai mici? Păi da, măcar atât de multă câtă au cei câţiva deştepţi de la Antifraudă care înţeleg că la un TVA mai mic e mai puţin de furat, deci sunt şi şpăgile mai mici.