(P) Aegon creşte cu 50% şi ţinteşte noi achiziţii
Aegon România a înregistrat, la finalul anului trecut, o creştere de peste 50% a primelor brute subscrise, venituri care se ridică la 50 de milioane de lei. Creşterea a avut loc în urma vânzărilor de poliţe noi prin reţeua proprie de asigurări şi a Băncii Transilvania, dar şi datorită preluării unui portofoliului Eureko. Sucursală a companiei poloneze Aegon TUnZ, Aegon România, cu sediul central în Cluj, se află, în acest moment, în top 10 pe piaţa asigurărilor de viaţă, valoarea daunelor plătite în anul 2014 fiind de peste 1,6 milioane de lei, comparativ cu 125 de mii de lei, cât a însumat valoarea daunelor plătite în anul 2013.
În primăvara anului trecut, prin preluarea Eureko, Aegon România a preluat peste 20.000 de contracte care, în cea mai mare parte a lor, au rămas în vigoare până în prezent. Totodată, deși numărul dosarelor de daună a crescut semnificativ, compania a reuşit să menţină timpul de procesare al unei cereri de despăgubire, în medie, la 3 zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet.
Aegon România este determinată să continue creşterea prin investiţii în personalul care deserveşte clienţii, precum şi în sistemele informatice orientate către client, cu mare accent pe condiţiile de securitate în administrarea datelor personale ale acestora. Atenția se îndreaptă spre nevoile reale ale clienţilor, iar pentru aceasta compania desfăşoară proiecte ample de cercetare, pentru a le înţelege aşteptările. În acest sens, Aegon a făcut un pas înainte în a dovedi tranparenţă totală în operaţiuni şi a dezvoltat o platformă online dedicată clienţilor Eureko, prin care aceştia au ocazia să-și cunoască noul asigurător, să verifice corectitudinea informaţiilor preluate în primăvara anului trecut şi, la nevoie, să actualizeze aceste date.
Prin platforma de tip self-service, compania practică o ascultare activă a clienţilor şi are posibilitatea de a integra feed-back-ul tuturor participanţilor în dezvoltarea noilor produse, dar şi în clarificarea contractelor. Fiind conştientă, în acelaşi timp, că cele mai bune servicii în acest domeniu depind de cunoaşterea în profunzime a aspectelor tehnice, juridice şi legislative, Aegon România face eforturi susţinute în dezvoltarea componentei de educaţie financiară a potenţialilor clienţi, atât prin intermediul acestei platforme online, cât şi prin call-centerul dedicat tuturor celor interesaţi şi pentru care a recrutat oameni cu aptitudini foarte bune de comunicare.
Pentru a fi alături de clienții săi, Aegon România le-a oferit recompense neaşteptate: i-a răsplatit pe bun platnici prin campania Descoperă Capitalele Aegon şi le-a făcut suprize celor care au făcut cunoscute evenimentele importante din viaţa lor, cum sunt căsătoria, casa nouă sau naşterea unui copil.
În prezent, compania de asigurări de viață are o cotă de piaţă de peste 3%, iar gradul de satisfacție al clienților săi este de peste 43%, în condiţiile în care media pieţei este de 24%.
“Vrem să creştem mai mult decât ne-ar permite o creştere organică. Avem în vedere noi achizitii şi ne interesează companiile de asigurări de viaţă din top 10”, a declarat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România.
În ceea ce priveşte parteneriatele bancassurance, Aegon se mândreşte cu o soluţie la cheie, pe care a rafinat-o în timp şi care s-a dovedit profitabilă pentru bănci, lucru care o îndreptăţeşte pe Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România, să vorbească despre anunţarea unui nou parteneriat bancar până la finalul acestui an. În prezent, compania are peste 40 de brokeri parteneri în toată ţara, pentru care a dezvoltat soluţii automatizate şi inovatoare, integrate în sistemele lor specifice de vânzare. Până la finalul acestui an, compania intenţionează să-şi dubleze numărul de parteneri în acest domeniu şi să asigure stabilitatea financiară locală, dar şi a întregului grup. Pentru anul viitor, compania ţinteşte la venituri de peste 60 de milioane de lei, care să-i susţină creşterea şi consolidarea pe piaţa din România.
Aegon în România
Activă în România de peste 7 ani, compania de asigurări de viață Aegon derulează, de la intrarea în piața locala, un parteneriat de succes cu Banca Transilvania. De asemenea, Aegon a finalizat recent preluarea portofoliului Eureko, devenind unul dintre cei mai importanți zece jucători din segmentul asigurărilor de viață.