(P) Cum afectează managementul companiei preţul acţiunilor?
Diferenţa majoră dintre companiile româneşti şi companiile multinaţionale listate pe pieţele de capital ale ţărilor lor de origine este interacţiunea total diferită dintre investitori şi managementul companiilor respective. Modul în care această relaţie se reflectă în preţ a fost evidenţiată recent de evoluţia acţiunilor Microsoft şiTwitter, în 2014.
Satya Nadella a fost investit ca CEO al Microsoft în data de 4 februarie 2014. La momentul respectiv, acţiunea Microsoft se tranzacţiona la un preţ de 36$/acţiune. Ca reper, Microsoft a avut preţul de 36$/acţiune în numai două momente ale istoriei sale de tranzacţionare pe bursă: în vârful bulei dot-com în 2001 şi în vârful bulei imobiliare din 2007. În ambele situaţii, momentul a fost scurt şi cotaţia s-a întors repede spre nivelul preţului median ale perioadei, sub 30$/acţiune. Preţul Microsoft a stat sub 30$/acţiune 90% din perioada de după 2000. La zece luni după investirea noului CEO, Microsoft se tranzacţionează la un preţ de 48$/acţiune, cu peste 30% mai mult.
Microsoft are în acţionariat numeroşi investitori instituţionali. În general, nu doar în cazul Microsoft, aceştia îşi desemnează reprezentanţi în consiliul de administraţie pentru a veghea non-stop statusul investiţiei efectuate. Investitorii aceştia aleg drept CEO al companiei pe cel care îşi va vinde cel mai bine proiectul de creştere a valorii societăţii, lider cu experienţă suficientă şi cu viziunea necesară de a conduce.
Reprezentanţii investitorilor instituţionali vor veghea lună de lună, trimestru de trimestru, an de an la îndeplinirea indicatorilor de performanță (Key Performance Indicators – KPIs) propuşi, enumeraţi şi explicaţi de către CEO. Abaterea de la plan va fi sancţionată prin sistarea investiţiilor, urmată de scăderea preţului acţiunii în piaţă. Iar scăderea preţului acţiunii este lucrul cel mai important pentru un CEO pentru că îl loveşte direct. Partea covârşitoare a renumeraţiei CEO-ului este legată de performanţa acţiunii în piaţă. În practică, reacţia managementului la scăderile de preţ ale acţiunii sunt prompte.
De exemplu, când reţeaua de socializare Twitter a raportat rezultatele financiare trimestriale, în data de 28 octombrie 2014, a dezamăgit, publicând KPIs cu abatere de la plan. Reacţia preţului a fost aproape instantanee, în scădere. La două săptămâni şi o zi, pe 12 noiembrie, managementul Twitter a susţinut un eveniment dedicat investitorilor în care toţi membrii de conducere excutivi şi-au prezentat viziunea pentru următorul an şi au răspuns direct la întrebările puse de public. De la acel moment, acţiunile Twitter au un parcurs orizontal. Acest fapt nu înseamnă că rezultatele vor fi pozitive, dar, ca investitor, în acest moment, poţi avea o idee extrem de clară a potenţialului Twitter şi a riscului investiţiei în această companie.
Înţelegerea modului în care investitorii instituţionali pun presiune asupra managementului şi, implicit asupra companiei, pentru a obţine rezultate pozitive, poate constitui un criteriu pentru alegerea unei investiţii în acţiunile unei companii globale.
Pentru mai multe informaţii despre cum poţi investi în acţiuni internaţionale şi cum să le alegi, pune o întrebare specialiştilor, aici.