De la capăt
Moise Guran
Eram cu fi-miu, care are 14 ani, în bucătărie. Era dimineaţa şi mâncam. La radio, Zaf şi Vlad vorbesc de o nouă piesă Voltaj. Fi-miu, mare fan, dă mai tare. Începe melodia. Ascultăm în linişte. E bună, o prinzi imediat. Cuvintele sunt foarte puternice. Băieţii vorbesc la radio despre videoclip. Fi-miu ia tableta şi îl caută imediat pe youtube. Îi dă play şi ne uităm amândoi, acolo, în bucătărie, pe masă.
Imaginile cu defileul Dunării m-au pocnit în moalele capului. Eu sunt crescut la Severin, văd peisajul de iarnă, expresivitatea deosebită a copilului. Înţeleg după primele imagini despre ce este vorba. Când văd schimbul de priviri între bunic şi nepot, deja am lacrimi în ochi. Mă şterg pe furiş, să nu mă vadă fi-miu. Apoi, ies pe balcon să fumez o ţigara.
Mai târziu, l-am sunat pe Călin Goia să-l întreb ce este cu melodia respectivă şi de unde imaginile, căci ele sunt prea puternice pentru un clip muzical. Îmi povesteşte despre filmul Calea Dunării, de Sabin Dorohoi. De acolo sunt imaginile. A luat premii la unele concursuri, la altele a fost doar selecţionat…
La naiba! Vreau să-l văd. Abia aştept să-l văd. Am găsit pe youtube makingofful şi vi-l dau şi vouă.
Nu ştiu cum se termină filmul, dar ultimele imagini din clipul celor de la Voltaj sunt cu băieţelul ai cărui părinţi au plecat la muncă în Austria, urcând pe Dunăre pe la Cazane, singur într-o barcă cu motor.
Povestea nu se termină, de fapt. Ea continuă şi azi. La finalul clipului te apucă nervii, căci îţi dai seama de câte drame suntem vinovaţi. Noi toţi. Ţara în care trăim şi de care ne-am bătut joc.
Iar viaţa n-are buton de rewind. Nu mai putem repara răul făcut. Pur şi simplu trebuie să o luăm de la capăt.
