Să taxăm şi să impozităm cu cap

de Moise Guran

Multă ameţeală în această perioadă electorală, în legătură cu zvonurile privind majorarea taxelor pe proprietate, în anul următor.

Mi se pare aberant să comentăm în orb, fără a avea nimic concret legat de asta, recunosc că aş fi preferat o campanie cu dezbateri în care candidaţii să susţină, în contradictoriu, dacă o fi mai bine să impozităm munca, dacă averea sau proprietatea, însă, neavând aşa ceva, este aberant să pui, în campania electorală, candidaţii la preşedinţie să se jure că nu vor creşte nişte taxe sau impozite, când asta nu este între atribuţiile preşedintelui.

Pe de altă parte, subiectul nu este de ignorat, căci în mediile de afaceri circulă o altă temere, potrivit căreia creşterea impozitării afacerilor este inevitabilă, din cauza recesiunii, dar şi a cheltuielilor monstruoase aruncate în lupta electorală de guvernul Ponta, pentru candidatul Ponta.

Sunt temeri justificate şi cele legate de impozitarea caselor şi a maşinilor, dar şi cele legate de impozitarea suplimentară a muncii şi a afacerilor.

Aşa că aş vrea să trag câteva tuşe, în ameţeala asta generală. V-am mai spus că, în România, proprietăţile sunt de vreo cinci ori mai puţin impozitate decât în UE, ceea ce nu înseamnă că impozitele trebuie neapărat crescute, că nu e un scop în sine să plătim cât europenii, înainte de a avea veniturile lor. Depinde care este scopul pentru care pui un impozit sau o taxă, căci, dincolo de foamea permanentă a statului, impozitele şi taxele trasează frontierele unui mediu de dezvoltare economică.

E o tâmpenie, de exemplu, să impozitezi proprietatea ca să ai de unde da pomeni electorale. Poţi impozita luxul sau averea pentru asta, căci una este să creşti impozitul pe o casă de chirpici – aşa cum încă sunt 20% din locuinţele din România – şi alta este să impozitezi a doua, a treia şi a patra casă.

Apoi, dacă tot este să impozitezi agoniseala unui om, trebuie să faci asta corelat cu o măsură de stimulare a muncii, iar scăderea CAS cu 5% nu este suficientă, trebuie, adică, să îl stimulezi să câştige pentru a avea de unde plăti. De exemplu, creşterea impozitelor pe case şi maşini, este, în esenţă, o ocazie ratată, dacă primăria, care ia bani în plus de la cetăţeni, mai primeşte bani de şpăgi şi de la bugetul de stat.

Dacă, însă, Primăria este lăsată să îşi pună ce impozite vrea pe proprietate, dar nu va mai primi bani de la buget decât pentru multiplicarea investiţiilor, atunci primarul şi cetăţenii respectivi vor alege chiar ei şi nivelul impozitelor pe case, dar şi nivelul investiţiilor ce creează locuri de muncă pentru locuitorii plătitori de taxe şi impozite.

Sper din tot sufletul meu – cum ar zice doamna Ioana Petrescu de la Finanţe – că, dacă e să mai modificăm iarăşi Codul Fiscal, de data asta să ne folosim şi creierul, nu numai sufletul.