(P) Dacă apă în bere nu e, nimic nu e

Consumer_Horeca_interior

 (de Ursus Breweries)

Că tot a venit toamna cu toate ale ei, nici nu putem să ignorăm ploaia care a golit terasele. Horecarii şi-au demontat spaţiile outdoor şi băieţii în găşti se mută cu berea înăuntru. La o banală discuţie la bere, se uită ei cum plouă şi au o revelaţie – apa, acest subiect veşnic vehiculat, e mai mult decât important, mai ales pentru bere. La un simplu exerciţiu de imaginaţie, berea fără apă e ”pustiu”, adică lipseşte cu desăvârşire.

Având în vedere că 97% din berea băută de români este produsă în patria-mamă, nu-i aşa că producătorii locali de bere, cu cele 20 de fabrici ale lor, ar trebui să se gândească la asta şi, totodată, la încălzirea globală, consumarea resurselor neregenerabile, adică cele care nu se mai întorc înapoi? Nu vedeţi legătura? La o primă vedere, nici eu, dar producătorii de bere, cum este, de exemplu, Ursus Breweries, au început de câţiva ani încoace să ia în considerare chestia asta cu apa şi să se gândească serios că ar trebui să facă ceva pentru generaţiile viitoare, care vor avea şi ele drăguţele, la rândul lor, nevoie de apă.

Fabrica URSUS Breweries BuzauEi bine, la momentul actual, cu ocazia noului program de dezvoltare durabilă, numit cu tâlc ”Prosper” şi lansat la nivel global de SABMiller, compania-mamă, cei de la Ursus au de îndeplinit obiectivul ambiţios de a reduce consumul de apă la 3 litri pentru un litru de bere produs în fabricile lor până în 2020. De fapt, nu sună chiar aşa intangibil, având în vedere că în cele trei fabrici de la Braşov, Buzău, Timişoara şi în mini-unitatea de producţie de la Cluj, consumul de apă atins în anul trecut financiar 3.56 litri de apă pentru producerea unui litru de bere, în scădere cu 15% faţă de anul precedent, conform Raportului de Dezvoltare Durabilă lansat de companie anul trecut.

Una peste alta, noile obiective mai fac însă referire şi la contribuţia pe care Ursus Breweries trebuie să o aducă la asigurarea rezervelor de apă pe care le utilizează împreună cu comunităţile locale. Cum şi de ce ar putea face asta? Păi, nu e greu să îţi imaginezi că ai nevoie de apă curată cu care să faci treabă bună, în special când vine vorba de bere, aşa că sunt imperios necesare parteneriate pentru administrarea lor, care să protejeze bazinele de apă potabilă, asigurând resursele utilizate în comun de berar, comunităţi locale şi ecosisteme.

Tocmai de aceea, securizarea surselor de apă e vitală. Practic ai nevoie de o relaţie de prietenie cu oraşele în care produci –  ei dau, tu dai – ca să fie apă ok pentru toată lumea. Una dintre soluţiile întrevăzute de Ursus a fost investiţia în staţiile de epurare instalate în fabrici, utile în primul rând pentru că produc biogaz, ce poate fi folosit şi ca sursă de energie alternativă, dar şi pentru că filtrează apa.

Foto_Ursus Breweries_Let's Do It, Romania_2În semn de simpatie pentru iniţiativele companiei, în care sunt angrenate toate grupurile interesate, cunoscute în lumea business ca sharehold-eri, cei de la Ursus Breweries îmbină utilul cu plăcutul şi ies să cureţe apele. Cum? Păi simplu! În fiecare an de vreo cinci încoace, ei ies la Marea Curaţenie, cunoscută de hipsteri ca LDIR sau Let’s Do It, Romania! Ei bine, anul ăsta, probabil cel mai mare proiect eco din România a devenit Let’s Do It, Danube! şi a avut loc pe 29 iunie 2014, de Ziua Internaţională a Dunării.

La iniţiativa Ursus însă, s-a creat o ediţie specială, în cadrul căreia angajaţii curăţă malurile apelor din comunităţile în care activează. Astfel, într-o singură zi, adică pe 27 septembrie, 334 angajaţi strâng gunoaie aruncate de nepăsători la grătar sau în excursie, sau pe lângă ape.

Ce mai încolo şi încoace, ca sarea-n bucate, apa în bere e musai, aşa că hai să vedem ce mai putem face să o păstrăm curată, cu accentul pe ”păstrăm”!