De ce trec europenii la dobânzi negative…
de Moise Guran
Banca Centrală Europeană are, de astăzi, dobândă negativă, iar eu mă simt dator să vă explic cum vine asta, care este sensul şi, mai ales, care sunt efectele acestei politici nemaiîntâlnite de când există euro şi până acum.
Reducerile de dobânzi de la BCE erau cumva aşteptate de către piaţă, chiar dacă, probabil până în ultimul moment, unii au crezut că filozofia anti inflaţionistă a Germaniei va prevala.
Atunci când preţurile cresc, băncile centrale scumpesc banii, cresc adică dobânzile, ca să se ţină la preţuri, iar atunci când preţurile scad, dobânzile sunt reduse, tocmai pentru a ieftini banii şi pentru a ajuta firmele să obţină credite.
Acum suntem în a doua situaţie, cu menţiunea că, dacă în ţări precum Grecia sau Portugalia preţurile sunt mai mici decât acum un an, iar în Italia sau Spania creşterea este aproape de zero, în Germania relansată puternic după această criză, inflaţia se apropie de 2%, fiind mai mare şi decât în România (dar oricum în ultima lună au scăzut preţurile şi în Germania)
Firmele germane nu au o problemă în a găsi bani şi de aici şi interesul Bundesbank-ului de a menţine preţurile stabile prin dobânzi care măcar să nu mai scadă, dacă nu cumva ar trebui să crească. Problema este, însă, că ceilalţi colegi ai Germaniei din zona Euro sunt încă sufocaţi de lipsa banilor şi de reţinerea băncilor de a-i împrumuta, aşa că Banca Centrală Europeană trebuia să ia cumva o decizie care să împace şi capra şi varza.
Acesta este contextul în care BCE a decis să penalizeze băncile care stau pe munţi de bani, nu-i dau firmelor sub formă de credite, ci preferă să facă depozite la BCE. Teoretic! Practic, dobânda de -0,1% este de fapt un semnal. Asta pentru că, până acum, dobânda BCE pentru acest tip de depozite era de zero la sută. Deci, oricum nu avea sens să mai vină cineva cu banii.
Acum, poate dumneavoastră nu înţelegeţi de ce atâta bătaie de cap ca să nu mai scadă preţurile…
Ce e rău în scăderea preţurilor? Că putem să ne luăm lucruri mai ieftine? Putem, putem, dar cu condiţia să ne păstrăm slujbele şi salariile. Lucrurile pe care le luăm sunt şi ele făcute tot de oameni care primesc salarii. Dacă preţurile scad, salariile lor devin mai greu de plătit. O deflaţie generalizată duce la şomaj masiv sau la o tăiere generalizată de salarii. Asta în cazul în care fabricile nu se opresc cu totul.
S-a întâmplat aşa ceva după primul război mondial şi, din acea lecţie, bancherii centrali au învăţat că inflaţia o fi ea enervantă, dar e mai puţin rea decât deflaţia.
