Aceeaşi istorie, aceiaşi actori, roluri inversate
de Moise Guran
Achtung frau Merkel! Sub acest titlu publică Der Spiegel un foarte interesant interviu cu Marine Le Pen, doamna care a câştigat recentele alegeri europarlamentare din Franţa.
Ironia sorţii face ca fără a fi trecut printr-un război recent, astăzi Franţa şi Germania să se afle, economic, exact în poziţia în care s-au aflat după primul Război Mondial. Atâta doar că rolurile sunt inversate.
Nu v-aş fi vorbit niciodată de bine despre un lider extremist, dacă Marine Le Pen n-ar fi avut dreptate. Lidera formaţiunii de extremă dreapta din Franţa se caţără spre putere, propulsată de criza bugetară a Franţei, de dezamăgirea produsă francezilor şi de socialiştii lui Hollande şi de dreapta lui Sarkozy, dar, mai important decât toate, extrema franceză se bazează pe intransigenţa germană atunci când vine vorba de stabilitatea monedei unice europene.
Sufocată de propria aroganţă, aceea de a purta o cămaşă fină de mătase cum este moneda unică europeană, economia Franţei se sufocă în ea ca într-o cămaşă de forţă, înţelegând în sfârşit că euro, copilul mai multor părinţi europeni, poartă în gene prea puţin din flexibilitatea francului şi prea mult din sobrietatea mărcii germane.
Acum mai bine de 80 de ani, aceeaşi Franţă, dar cu o bancă centrală ce deţinea cele mai mari rezerve de aur din Europa, apăsa greu cu pretenţiile de despăgubiri pe proaspăt învinsa Germanie în primul război mondial. Istoricii spun că rolul jucat de poziţia Franţei faţă de Germania, în ridicarea lui Hitler la putere, a fost determinant.
Astăzi, Franţa este putere nucleară, în timp ce Germania nu este, dar moneda euro, dominată de filozofia Bundesbank-ului acţionează într-un mod similar etalonului aur din acea criză dintre războaie. Germania este, de departe, cel mai important câştigător al zonei monetare unice, la fel cum Franţa profita în anii ’20 de rezerva sa de aur.
În acelaşi timp, eficienţa economiei germane ţine euro puternic, producând şomaj şi deficite bugetare uriaşe în Franţa, la fel cum Germania, sugrumată de datorii acum 90 de ani, n-a reuşit să se redreseze la timp pentru ca un Hitler să nu mai poată ajunge la putere.
Marine le Pen este creaţia involuntară a Angelei Merkel, la fel cum Hitler a fost creaţia imperialismului tâmp al celei de-a III-a Republici Franceze.
Doamna Le Pen are dreptate, dar e o dreptate involuntară… Germania doamnei Merkel de azi trebuie să evite greşelile Franţei de altă dată, pentru că ar fi de neimaginat o putere nucleară cum este Franţa sub puterea unei extremiste, declarat mare admiratoare a lui Vladimir Putin, aşa cum este Marine Le Pen.
În istorie totul se repetă, chiar dacă ironie amară, rolurile se mai şi inversează.