Traseul cărnii alterate. Unul dintre suspecţi a povestit cum acţionau
Unul dintre liderii grupării evazioniste din dosarul „Mafia cărnii” şi-a recunoscut faptele în faţa procurorilor DIICOT. El a povestit cum erau racolaţi oameni săraci care, în schimbul unor bani, erau de acord să înfiinţeze firme fantomă pe numele lor. Prin aceste firme era importată carnea din ţări ale Uniunii Europene.
Andrei Sileanu, unul dintre coordonatorii reţelei, le-a descris anchetatorilor cum proceda gruparea. Convingeau oameni săraci să deschidă firme fantomă, care funcţionau doar câteva luni.
Prin ele se cumpăra carnea din Olanda, Polonia, Marea Britanie sau Germania, fără să se plătească TVA. La Vama Varşnad, TIR-urile treceau graniţa doar pe tura comisarului şef Marius Onica, de la Poliţia de Frontieră Arad.