Iar s-au întâlnit hoţul cu prostul?
de Moise Guran
Cum să nu te apuce nervii când afli că cea mai mare rafinărie românească, Petromidia, a reușit în anul Domnului 2013 un record de volum și totuși a ieșit pe pierdere netă aproape 100 de milioane de dolari? Cum să mai ai măcar un dubiu, unul singur cât de mic, că proprietarul kazah al rafinăriei făcute de români în 1969 o folosește azi doar pentru a rafina în UE țițeiul propriu, exportând profitul fie prin umflarea prețului materiri prime, fie printr-o vânzare la export (eventual printr-un trader propriu sau complice) a benzinei și a motorinei făcute în România la un preț subevaluat? Trebuie să fii orb să nu vezi asta, mai ales în condițiile în care Petromidia exportă cam jumătate din ce face dar încasează din export cam de două ori mai puțin decât ia din motorina și benzina vândută în România.
Altfel spus, numai nu scrie mare pe poarta rafinăriei de la Năvodari – NOI FACEM EXPORT DE PROFIT! Și totuși Guvernul României negociază cu acești oameni un acord prin care să-i ierte de câteva sute de milioane de dolari datorii la fisc, în schimbul unei investiții, zice “de până la un miliard” dar care în acte este garantată de doar 150 de milioane. Nu vi se pare ciudat? Nu vi se pare absurd? Statul are în mână posibilitatea preluării pachetului majoritar și totuși statul român este cel aflat sub presiune de amenințarea celor de la Kazmunai că pot închide oricând Petromidia, ceea ce ar produce câteva mii de șomeri? Cât tupeu să ai să faci asta cu o companie românească, ba chiar cu una cotată la bursă? Dar Guvernul României cum poate negocia astfel? Nu vi se pare că s-au întâlnit hoțul cu prostul?
