Dezbatere la „Ultima Ediţie”: Miza vizitei premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii
Mare întrecere pe malul Dâmboviţei: cine e mai prieten cu americanii? Preşedinţia României a ţinut să comunice public că vicepreşedintele Statelor Unite Joe Biden l-a sunat pe preşedintele Traian Băsescu, la două zile după ce l-a primit la Casa Albă pe Victor Ponta. Invitatul moderatorului emisiunii „Ultima Ediţie”, pe această temă, a fost jurnalistul Claudiu Lucaci.
Premierul Victor Ponta a fost trei zile în SUA, în prima sa vizită oficială la Washington, în calitate de şef al guvernului.
Prim-ministrul român s-a întâlnit cu şefii giganţilor din economia americană, care fac jocul pe piaţa energetică: Chevron, Exxon şi General Electric.
Specialiştii au văzut în acest gen de contacte posibilitatea conectării mai puternice a României cu Statele Unite, prin intermediul politicii energetice. Fapt care ar avea un ecou puternic, economic şi geopolitic, pentru întreaga regiune.
Apoi, în urma întâlnirii cu preşedintele Băncii Mondiale, Victor Ponta a mai bifat o promisiune: accesarea unui tip de credit de 1 miliard de euro, un credit pe care îl vom restitui peste şapte ani, la cea mai mică dobândă.
Momentul – cheie al vizitei a fost întâlnirea de la Casă Albă cu vicepreşedintele Joe Biden. Mesajul americanilor a fost unul extrem de clar: importanţa statului de drept şi independenţa justiţiei.