Ajută România! – Voluntari pentru găsirea copiilor dispăruţi: 3.000 de familii îşi caută într-un an fiul fugit
3.000 de copii fug de acasă în fiecare an. Principala cauză este sărăcia. Autorităţile rezolvă 95% dintre cazuri. Ajutorul voluntarilor este esenţial. Adrian Bucur, prezentator al Telejurnalului de pe TVR1 de la ora 14.00, a fost chiar el voluntar, pentru o zi, la Centrul pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.
Sediul Focus este locul în care o întâlnim pe Cristina, absolventă a Facultăţii de Asistenţă Socială şi, de doi ani, voluntar. A călcat pragul organizaþiei în timpul studenţiei, pentru practică, însă a decis să rămână.
Cristina înţelege perfect drama celor care îşi dau copiii dispăruţi. Fratele ei a plecat de acasă acum câţiva ani. Cristina vine la Focus după serviciu. Lucrează în domeniul asistenţei sociale – cu tot mai puţini angajaţi şi salarii de câteva sute de lei pe lună. „Una e să-ţi faci datoria în administraţie, unde ăsta ţi-e jobul, alta e să vii să-ţi faci o datorie faţă de semenii tăi şi mai ales faţă de copii. Asta e voluntariatul” – spune ea.
Anunţul unei dispariţii urmeazã un traseu foarte bine stabilit. Nimeni nu ridică receptorul să preia un caz până nu primeşte indicaţii precise de la Andreea, coordonatoarea voluntarilor.
Dacă a plecat o dată de acasă, copilul va încerca şi a două oară. Căutările se bazează pe indiciile primite de la oamenii care văd afişele pe stradă.
Unii dintre copiii dispăruţi sunt găsiţi abia după ani de zile. Periodic, voluntarii le îmbătrănesc digital portretul. Altfel, căutările nu ar mai avea sens.
La Focus, dispariţiile sunt anunţate la numărul 116 000 – număr valabil în toată Europa.
Dacă aţi participat la o acţiune de voluntariat sau ştiţi o poveste care v-a impresionat, vă invităm să ne scrieţi. Intraţi pe pagina noastră de Facebook şi în secţiunea unde veţi găsi toate reportajele campaniei „Ajută România”. Aşteptăm opinii despre viitoarea lege a voluntariatului.