Aura Poteraşu: Din 16 septembrie, la Telejurnal, îi cunoaştem pe oamenii care „Ajută România!”
Reporterii consideră că au o zi bună când singura filmare pe care o fac este într-un spital unde bolnavii de cancer au rămas fără tratament. Un accident cu morţi sau un protest spontan pot veni oricând că bonus!
Prins ani la rând între astfel de subiecte, RĂUL devine o rutină.
La fel se întâmplă şi dacă stai în faţă televizorului. Cu rare excepţii, ceea ce vezi este o Românie a hoţilor, corupţilor şi needucaţilor.
Şi dacă eu, reporterul, i-aş cere cameramanului să întoarcă obiectivul către cealaltă Românie, pe care nu am avut timp să o vadem până acum?! Veţi spune: „Aşa! Şi ce să vedem?”
Eu am făcut deja experimentul – am schimbat perspectiva! M-am bucurat şi mi-a fost ruşine.
E ruşinos să înţelegi că tocmai ţie – jurnalistul vigilent- ţi-a scăpat o bucată de realitate, o bucată de Românie – cea a peste 3 milioane de români care au decis să schimbe ceva, cu gesturi simple.
M-am bucurat să aflu că unul din şapte români face VOLUNTARIAT. Fie că îi citeşte o poveste unui copil instituţionalizat, plantează un pom, stinge incendii, stă de vorbă cu un bătrân singur sau le împarte mâncare oamenilor străzii, prin gestul lui, un voluntar ajută România.
De poveştile senzaţionale de viaţă ale voluntarilor, presa are nevoie doar de 1 Decembrie, când mândria e la mare preţ. Eu, reporterul TVR, m-am îndrăgostit de BINE şi de românii care îl fac. Ei merită să fie la televizor şi vor fi.
Din 16 septembrie, în fiecare seară, la Telejurnal, îi cunoaştem pe oamenii care „Ajută România!”