We don’t need no education! Or do we?

facultate_munca_blog

de Ionuţ Văcaru

Chiar dacă am o diplomă de licenţă în jurnalism, sunt şanse mari ca în unele statistici să mă număr printre tinerii care şi-au abandonat studiile. Sunt un produs al sistemului Bologna, acea convenţie europeană prin care facultatea a fost scurtată de la patru la trei ani la finalul cărora afli că de fapt studiile tale nu sunt complete fără un masterat. Masterat pe care nu l-am mai urmat nici până în ziua de azi, din simplul motiv că nu am avut timp de el. În anul trei de facultate m-am angajat cu normă întreagă şi mi-am dat seama că nu am când să mă ocup serios şi de muncă şi de şcoală. Am ales munca şi nu regret.

Americanii gândesc chiar şi mai pragmatic de atât şi, după decenii la rândul în care facultatea de patru ani a fost sfântă, administraţia Obama a propus reducerea studiilor la trei ani pentru ca tinerii să cheltuiască şi să se îndatoreze mai puţin. În Statele Unite, cu cât o facultate este mai prestigioasă, cu atât are taxe de studiu mai mari. Taxe pentru care cei mai mulţi dintre studenţi trebuie să se împrumute la bancă. Iar tânărul care învaţă la o facultate de prestigiu are un program mult prea încărcat ca să mai aibă timp de-o slujbă solicitantă cu un salariu bun. Politicienii americani susţin că dacă tânărul ar sta doar trei ani în facultate, ar achita taxe mai mici, ar ajunge mai repede pe piaţa muncii şi ar scăpa mai uşor de datoriile pe care le-a acumulat în timpul facultăţii.

Însă, după doar trei ani de studiu este pregătit absolventul să dea piept cu piaţa muncii? Nu fără un master, spun politicienii şi profesorii europeni care au gândit sistemul Bologna. Eu unul am intrat pe piaţa muncii după doar doi ani de facultate şi, cu toate că nu eram pregătit, m-am descurcat până la urmă. Totuşi nu ştiu dacă sunt cel mai bun exemplu, căci jurnalismul se învaţă mai puţin în facultate şi mai mult în redacţie.

Sunt însă unele meserii pe care nu poţi să le practici fără o bază teoretică solidă pe care ar trebui să o deprinzi pe băncile facultăţii. Însă, câtă vreme observăm cu tristeţe că la facultate nu prea se învaţă nimic, câtă vreme cei cinci ani “obligatorii” de studiu ai sistemului Bologna vor fi opţionali, fiindcă puţini sunt tinerii care îşi permit să stea atâta timp la şcoală fără să se angajeze, câtă vreme între mediul privat şi universităţi nu va exista o comunicare oricât de mică, vom rămâne o generaţie auto-didactă, poate mai flexibilă în gândire, dar în acelaşi timp nesigură pe propriile forţe.