România Optimistă: Ceainăria care te aşteaptă să ajuţi copiii bolnavi
Centrul Vechi, Bucureşti. Un panou ne atrage atenţia că e timpul pentru o faptă bună. Aşa că urmăm săgeţile şi urcăm. Într-un spaţiu mai mic de 40 de metri pătraţi găsim, la un loc, un magazin cu haine şi accesorii strânse din donaţii sau din obiecte reciclate şi o ceainărie culturală. În mijloc stă autoarea, Alina, înconjurată de hârtii rupte din reviste şi din cărţi vechi care, trecute prin mâini dibace, se transformă în petale, apoi în flori.
Florile din hârtie, broşele din capace, pandantivele din piese de la ceasuri sau genţile din coperţi de carti sunt vândute, iar banii merg către copii cu probleme sau adulţii cu dizabilităţi.
Raul, un băieţel de şapte ani urmează tratamente foarte scumpe. Luna trecută, toţi banii strânşi în cont au mers către el, chiar şi cei de chirie. Un ajutor pentru câteva luni.
Şi nu sunt puţini cei care s-au implicat. Unii chiar fără să o ştie. Vin pentru un ceai sau pentru a se adăposti de zarva de afară, însă timpul liber petrecut acolo capătă valoare.
Rosita o ştie prea bine: a aflat de ceainăria-butic de pe reţelele de socializare. I-a luat ceva timp să o găsească însă, odată intrată, i-a fost greu să mai plece. De jumătate de an lucrează ca voluntar, în ceainărie. A lăsat deoparte mofturile din studenţie şi s-a întors la învăţămintele bunicii: la croşetat şi la împletit.
Ceainăria-butic funcţionează doar pe bază de voluntariat. Singurele cheltuieli sunt cele legate de chirie. În rest, fiecare leu strâns ia calea unui copil cu probleme şi dă un nou sens vieţii fiecărui client care se opreşte pentru un ceai.
Ştirile TVR vă propun, pe toată durata verii, campania „România Optimistă”. De luni până vineri, la Telejurnalul de seară vă spunem poveştile unor oameni de lângă noi, care, prin perseverenţă, curaj, iniţiativă şi generozitate, au reuşit să schimbe în bine vieţile lor şi pe ale celor din jur, au construit lucruri durabile şi de impact. În acelaşi timp, vă invităm să interveniţi, să ne scrieţi, pe site-ul nostru stiriletvr.ro şi pe pagina de Facebook, propriile experienţe dintr-o Românie optimistă.