România Optimistă: Peste 30% dintre izvoarele termale ale Europei sunt în ţara noastră
Băile Felix, Tuşnad, Herculane, Băile Govora, Călimăneşti, Sovata, Borsec. Sunt primele nume care ne vin în minte când vorbim despre turismul balnear. Lista cuprinde peste 34 de nume. La acest capitol, România domină clasamentul european. Deţine peste 30% dintre izvoarele termale ale continentului.
La Băile Herculane, până şi intoxicaţiile cu metale grele pot fi tratate. La Lacul Sărat şi Amara, apa şi nămolul specific vindecă multe boli, iar la Vatra Dornei, la Tuşnad, la Balvanyos, la Covasna sau la Buziaş poţi face inima să-şi recapete ritmul.
Pare că România este locul unde este suficient doar să vii, că te şi vindeci. Însă primul lucru care îţi vine în minte când auzi despre aceste staţiuni şi calităţile binefăcătoare ale apelor lor este regretul.
De 20 de ani nu auzim decât că în locul unde înainte de 89 veneau zeci de mii de turişti din toată Europa s-a instalat ruina, furtul şi nepăsarea. Într-un fel, turismul balnear românesc are ştampila eşecului pusă.
Echipa Ştirilor TVR a făcut un simplu exerciţiu de verificare. A vizitat câteva dintre staţiunile din listă peste care se pusese, la nivel de percepţie, ştampila de ruină.
Ştirile TVR vă propun, pe toata durata verii, campania „România Optimistă”. De luni până vineri, la Telejurnalul de seară vă spunem poveştile unor oameni de lângă noi, care, prin perseverenţă, curaj, iniţiativă şi generozitate, au reuşit să schimbe în bine vieţile lor şi pe ale celor din jur, au construit lucruri durabile şi de impact.În acelaşi timp, vă invităm să interveniţi, să ne scrieţi, pe site-ul stiriletvr.ro şi pe pagina de Facebook, propriile experienţe dintr-o Românie optimistă.