Croaţia, membră a UE. Redobândirea mândriei de a fi Iugoslav. Editorial de Ioana Dumitrescu

Uniunea Europeană a ajuns la 28 de membri cu includerea Croaţiei în clubul comunitar. Este al doilea fost stat iugoslv, după Slovenia, care este integrat acestui spaţiu ce are în perspectivă o organizare de tip federală.

Întrebarea firească este: de ce a mai fost nevoie de un război atât de crud în Balcani care a culminat cu ruperea violentă a fostei Republici Socialiste Federative Iugoslave, dacă până la urma tot acolo se ajunge? Serbia, la rândul său a obţinut statutul de candidat UE, după Muntenegru şi Macedonia.

Să ne amintim contextul în care, la începutul anilor ’90, în spaţiul Iugoslaviei se dezlanţuia iadul pe pământ. Prietenii, până atunci, au devenit peste noapte duşmani de moarte. Familii destrămate. Lupte crâncene pentru fiecare palmă de pământ. Zeci de mii de vieţi curmate. Pe scurt: cel mai crunt război pe care l-a cunoscut omenirea după cel de-al doilea război mondial.

Practic declinul ţării a început în anii ’80, după moartea lui Iosip Broz Tito astfel că la începutul anilor ’90 Iugoslavia era în pragul destramării. Economia era la pământ şi, pe fondul unei populaţii deja sărăcite, pornirile naţionaliste bine ţinute în frâu de Tito, au scăpat de sub control. 10 ani a durat până când ultimul din cele 6 state foste iugoslave să-şi proclame independenţa. Mă refer la Macedonia.

1991-2001 – un deceniu de război în Balcanii de Vest, marcat de epurări etnice şi genocid. Imediat după terminarea războiului am avut şansa de a trăi printre IUGOSLAVI – în traducere, slavii din sud. Fie el croat, sârb, bosniac, albanez sau macedonean, nici unul dintre oamenii pe care eu i-am întâlnit nu părea să se bucure că ţara lor nu mai exista.