Euro a scăzut violent în ultima săptămână
de Moise Guran
Ca într-o țară bananieră fără banane ce suntem cursul a fluctuat puternic și în această săptămână, de la 4,55 de lei pentru un euro luni și până la un minim de 4,41 de lei pentru un euro atins miercuri. Azi săptămâna se închide la 4,46 și acesta pare a fi un nivel de echilibru deocamdată, căci echilibrul este fragil.
Interesant este faptul că fix același jucător străin care ne-a urcat cursul de la 4,3 până aproape de 4,6 la începutul acestei luni, ni l-a trântit în această săptămână.
Majoritatea analiștilor au speculat pe marginea unei informații cum că unul dintre operatorii telecom de la noi a adus bani în piață pentru plata licențelor și de aici nevoia de a vinde euro care a dus cursul în jos. Această ipoteză mi se pare improbabilă totuși având în vedere cashflowl uriaș al companiilor de telefonie, dar și volumele mult mai mari din piața valutară față de prețul unei astfel de licențe. Cred mai repede că banca ce ne plimbă cursul în sus și în jos are deja o reputație de speriat și că toți ceilalți jucători fug ca oile la vederea lupului în piață. Desigur BNR are în statut un rol de păstor pentru astfel de situații, dar păstorul nostru pare a-și fi luat vacanță în luna iunie.
Luni se va decide formal asupra unei anunțate tăieri de dobândă, care tocmai pentru că e anunțată n-ar trebui să influențeze însă cursul. Dacă totuși tăierea nu se va face este foarte probabilă o scădere a euro. Dacă da, intervalul probabil de variație săptămâna viitoare este între 4,40 de lei pentru un euro și 4,50.