Cursul a luat-o razna
de Moise Guran
Euro închide săptămâna la peste 4,39 de lei, în creștere, iar scenariul pesimist pe care vi-l prezentam săptămâna trecută s-a îndeplinit. Toate monedele din regiunea noastră au pierdut teren în ultimele zile, ba chiar dacă stau și mă uit mai bine, leul a rezistat eroic față de zlotul polonez sau de moneda ungurească.
Este un val speculativ venit din exterior pe teama unui alt val de recesiune și, chiar dacă exporturile în creștere în România au mai furnizat valută în piață rezultatul a fost un zig-zag extrem de derutant. Din trei zile lucrătoare euro a scăzut în două ajungând până la 4,32, și a urcat în trei urcând chiar până la 4,39 de lei. E acum un curs de 4,4 lei pentru un euro este doar o chestiune de zile și nu trebuie să excludem posibilitatea de a vedea săptămâna viitoare euro chiar și la 4,43.
Pe de altă parte, ce e val ca valul trece, iar la începutul lunii iunie vin la noi datele statistice din economie. Nu mă aștept la un efect miraculos dar cred că dacă acestea vor fi bune, există o șansă ca deprecierea leului să se mai domolească.