Cât de importanţi sunt banii pentru tine?
de Moise Guran
Deși vă spun zilnic la această rubrică fapte și comentarii legate de bani, afaceri, interese și uneori conflicte aș vrea să vă repet azi un lucru esențial în legătură cu centrul universului nostru contemporan. El este banul, fie că vrem să o recunoaștem sau nu, dar la fel de axiomatic cred că este și faptul că exact din importanța banilor în lumea în care trăim se trag și multe dintre imperfecțiunile acestei lumi.
Dacă cineva îți spune că banii nu sunt importanți o reacție sănătoasă ar fi să te întrebi dacă nu cumva acela va încerca să te lase fără ei, mai devreme sau mai târziu. Categoric, banii sunt importanți, dar nu asta îi face problematici. Rău este că în societatea noastră capitalistă banii au devenit atât de importanți încât ei obsedează minți, schimbă destine, distrug pasiuni sau crează false valori. Banul nu poate deveni un scop în sine și cine crede că afacerile au drept scop profitul suferă de o inversare periculoasă a valorilor. Afacerile sunt cele care organizează munca, cele care asigură o activitate sau creează produse, iar capitalismul trebuie privit, zic eu, nu ca pe o creație a dumnezeului ban, ci doar ca un model de organizare socială în care activitatea creativă a omului a atins cea mai mare eficiență.
Un om bun, din întâmplare preot, mi-a spus odată că nu este păcat să faci profit, atâta timp cât partenerii și colegii tăi sunt și ei pe profit, atâta timp cât sunt mulțumiți de relația de muncă pe care o au cu tine. Religioși sau nu, credincioși sau nu, încercați să vă gândiți la bani ca la un mijloc prin care puteți realiza mai mult. Până marți, după Paște, vă urez Sărbatori liniștite.