Umbrărescu, regele bancher
de Moise Guran
Preluarea ATE Bank de către Dorinel Umbrărescu reprezintă prima tranzacție prin care o bancă din România cu capital străin se întoarce în proprietatea unor investitori români. Până acum am văzut doar procesul invers, cel în care capitalul străin prelua bănci românești. Mai important însă decât tranzacția în sine este să înțelegem de ce ar vrea un rege al asfaltului, așa cum este Dorinel Umbrărescu, să ia o bancă din România. Se știe doar că ei, drumarii, lucrează altfel, că nu prea dau, ci sunt obișnuiți să ia bani și asta mai ales de la Statul român. Iar Umbrărescu este regele regilor asfaltului căci omul de afaceri s-a mișcat cu mult talent în licitațiile publice indiferent cine a fost la guvernare.
Ei bine, vremurile s-au cam schimbat. Deși și-a propus kilometrii fără număr de autostrăzi, Guvernul nu prea mai are bani pentru ei iar strategia clară a lui Victor Ponta pentru următorii ani pare a fi parteneriatul public-privat, cel în care vii tu, regele asfaltului cu banii și faci autostrada pe cheltuiala ta, iar investiția o recuperezi apoi în zeci de ani din exploatarea ei. Altfel n-o să mai fii rege ci o să plângi pe la masa Vinci sau Strabag ca să lucrezi în subantrepriză. Așa că Umbrărescu are nevoie de bani ieftini pe termen scurt pentru a face un profit mai mare pe termen lung. Ei bine exact aceasta este definiția meseriei de bancher.
Mai interesant este însă altceva. O bancă nu se capitalizează singură și, ca să intri acolo trebuie să vii cu bani de acasă. Altfel te trimite Isărescu la plimbare, cum l-a trimis și pe Gigi Becali când acesta a vrut să-și facă bancă. O dată intrat în clubul bancherilor ai însă acces la resursele pieței, poți adică să te împrumuți de la ceilalți bancheri, inclusiv de la BNR. Cum în momentul de față bancherii din România stau speriați, preferând să știe că au sub fund un munte de bani decât să crediteze economia reală, inițiativa lui Dorinel Umbrărescu este chiar de lăudat. S-ar putea să-i mai inspire și pe alții, s-ar putea să le arate și celorlalți bancheri că vor face profituri mult mai mari dacă investesc în loc să plaseze banii în titluri de stat, s-ar putea să repornim economia făcând locuri de muncă în infrastructură, nu vânzând poporului televizoare pe credit cu buletinul.