Taxa de solidaritate nu se justifică
de Moise Guran
Premierul Victor Ponta revine într-un mod care mă surprinde asupra ideii de a-i pune pe angajații statului să plătească o taxă de 10% din salariu dacă au salarii mai mari de 1000 de euro. Mă surprinde pentru că Ponta ar trebui să știe unul dintre principiile de bază ale Constituției, care prevede egalitatea în fața legii și, sincer să vă spun, mă sperie gândul că îl știe. Guvernul nu va putea niciodată să îi taxeze discriminatoriu doar pe angajații statului, iar dacă va încerca acest lucru și va fi respins de Curtea Constituțională mi-e teamă de momentul în care Ponta ar putea zice … păi atunci să aplicăm nediscriminatoriu taxa tuturor angajaților din România, deci inclusiv celor de la privat.
Lăsând la o parte genul acesta de scenarită conspiraționistă, lăsând la o parte stupiditatea intenției de a taxa performanța celor cu salarii mai mari întru satisfacția celor cu salarii mai mici, Ponta chiar poate face legal genul acesta de … să-i spunem reformă? În tot sistemul bugetar salariul mediu brut este sub 500 de euro. Cu unele mici excepții, doar șefii au venituri de peste 1.000 de euro. Acestea sunt rotunjite de o indemnizație de conducere cuprinsă între 5 și 25%. Deci, dacă vrea neapărat să taie din salariile bugetarilor mai bine plătiți, ar fi suficient să reducă aceste indemnizații de conducere. Lucrurile stau oarecum diferit la companiile cu capital de stat, acolo unde salariile chiar sunt mari, iar media se apropie bine de 1.000 de euro. În acest domeniu taxarea suplimentară poate avea doar două efecte – fie angajatul pleacă în privat, căci de cele mai multe ori el este un specialist în domeniul său, fie chiar nu-l interesează salariul căci trăiește din șpagă și afaceri pe spinarea statului.
În aceste cazuri taxarea lui Ponta este fie contraproductivă fie ineficientă. Cât despre indemnizațiile de conducere ale bugetarilor, premierul le poate tăia cu exact același succes, căci majoritatea instituțiilor publice sunt conduse de politruci de la partid. Problema în acest caz este alta – nimeni nu știe exact câți șefi sunt în sistemul bugetar din România.
