Doar democraţia contează

blog

de Moise Guran

Revenirea lui Victor Ponta asupra deciziei de a numi procurorii în urma unei negocieri cu președintele Traian Băsescu este cel mai bun lucru pe care premierul îl putea face. Dincolo de tensiunile augmentate artificial de interesele aliatului său, Dan Voiculescu, cred că tânărului nostru prim-ministru i se cam încinseseră creierii de la atâta presiune. Uitase pur și simplu lucruri pe care el însuși le spunea toamna trecută și anume că nominalizarea procurorilor șefi de către ministrul justiției și numirea de către președinte trebuie să fie acte pur formale. Consiliul Superior al Magistraturii este în spiritul legii cel care ar trebui să aibă cel mai greu cuvânt, iar în viitor poate va fi și singurul, astfel încât politicul să fie eliminat complet din Justiție.

De altfel premierul a revenit asupra deciziei exact după o discuție cu membrii secției de procurori ai CSM. Probabil nu i-a fost ușor să facă asta. După ce a suportat execuția de la Antena 3, după ce a rezistat șantajului politic din propria coaliție, a avut o discuție cu procurorii din rândurile cărora provine și, trezit cumva dintr-un somn, Ponta și-a dat seama cât de mult l-a îndepărat politicul de calea dreaptă.

Unui politician nu îi este niciodată ușor să se răgândească, să renunțe, să recunoască că a greșit. Lumea nu vrea bâlbâiți în fruntea țării și probabil nici lui Ponta nu i-a fost ușor să spună, gata, la loc comanda. Dar democrația este mai importantă și decât amorul propriu al premierului și decât presiunile lui Voiculescu și decât cele ale lui Traian Băsescu. Cum nimeni nu are certificat de Dumnezeu pe Pământ și Codruța Kovesi și Nițu și oricine ar mai dori să devină procuror general sau șef la DNA, trebuie să treacă prin filtrul CSM pentru că pur și simplu așa este legea. Ne-am făcut un obicei în România de a face lucruri în urgență, din rațiuni superioare sau pur și simplu pentru că se poate.

Democrația adevărată este un pic altceva.

UPDATE 

Ponta i-a propus totusi astăzi pe Niţu şi Kovesi răzgândindu-se asupra răzgândirii… Nu mai înţeleg nimic. Voi reveni asupra subiectului, atunci când voi afla amănunte.