Când China caută petrol
de Ionuţ Văcaru
Timp de o lună, în decembrie, China a fost cel mai mare importator de petrol al lumii. În ianuarie americanii au revenit pe primul loc, dar pe termen lung China are toate şansele să devenă cel mai mare consumator mondial ţiţei. O lume pe care o va schimba fără dar şi poate cu apetitul său tot mai mare pentru resurse. Cu gândul la toate războaiele pe care le-a alimentat petrolul de-a lungul timpului, nu trebuie ignorate cheltielile militare tot mai mari ale Chinei, care, anul acesta, vor fi de 119 miliarde de dolari, cu 10,7% mai mult decât anul trecut. Asta oficial. Neoficial, experţii occidentali susţin că e vorba de o cifră cam de trei ori mai mare. Iar resursele subterane deja au început să creeze tensiuni între China şi vecinii săi.
În est, China îşi dispută cu Japonia un arhipelag aproape pustiu care însă ar fi aşezat pe zăcminte de de petrol şi gaze. În sud, China are un conflict asemămător cu Vietnam, Filipine şi alte ţări, cu diferenţa că acolo existenţa resurselor nu este doar bănuită, ci demonstrată.
În ultimele două decenii China şi-a sporit de la an la an cheltuielile cu armata, în încercarea constantă de a-şi retehnologiza arsenalul. Însă chinezilor nu le-au fost de ajuns două decenii ca să creeze armament original de înaltă performanţă, aşa că o mare parte dintre cheltuielile militate s-au dus pe resuscitarea şi modernizarea unor arme sovietice. Cum ar fi singurul portavion al armatei chineze, care de fapt este o fostă navă sovietică modificată. Sau avionul de vânătoare Shenyang J-15, care iniţial părea un aparat de zbor dezvoltat în totalitate de chinezi. Ulterior s-a dovedit a fi de fapt o replică a avionului rusesc Suhoi Su 33. Totuşi, modul în care China reuşeşte să asimileze tehnologia militară străină este privit cu surprindere şi îngrijorare îndeosebi în rândul ţărilor vecine.
Şi totuşi, până acum, China nu şi-a folosit forţa ca să facă rost de petrol. La fel ca Statele Unite, China aduce din Arabia Saudită cea mai mare parte din petrolul pe care îl importă. A doua mare sursă este Angola, o ţară care din 1974 până în 2002 a fost măcinată de un sângeros război civil în care China şi Statele Unite i-au susţinut activ pe aceiaşi militanţi. Însă, în momentul în care conflictul s-a încheiat, chinezii au fost cei care au şi profitat de pe urma acestei susţineri şi pompând, ce-i drept, miliarde de dolari în economia acestei ţări sub forma de investiţii în industrie. În felul acesta China şi-a asigurat pe termen lung accesul la uriaşele zăcăminte de petrol ale Angolei. De altfel, atât geografic cât şi geopolitic, China are acces mult mai uşor la resursele de petrol ale Rusiei, iar la anul ar urma să fie dată în lucru un nou oleoduct care va lega cele două ţări.
China a ştiut dintotdeauna să îşi creeze un avantaj strategic prin relaţiile sale excelente cu ţări „dificile” bogate în petrol, inclusiv cu Iran şi Venezuela. Însă în momentul în care întreaga lume emergentă va consuma din ce în ce mai multe resurse, tactul cu care China a reuşit să deschidă porţile rezervelelor de petrol greu accesibile va fi pus la grea încercare.
