Cum se întâlnesc geniile politice…

de Moise Guran

Impozitul forfetar despre care vorbește acum guvernul nu este același lucru cu impozitul minim aplicat pe vremea guvernului Boc de fostul ministru de Finanțe Gheorghe Pogea, deși, în principiu, acesta s-ar dovedi și mai prost și mai ușor de păcălit decât acela. Dacă vrei să impui un impozit forfetar unei pensiuni turistice îl pui pe patron să plătească o taxă fixă pe numărul de paturi, pe numărul de camere sau pe cel de ferestre.

Bineînțeles că acesta poate declara că are o singură cameră de închiriat iar în celelalte stă el cu familia, un singur pat sau o singură masă în restaurant, iar la nevoie mai poate scoate. Statul e ușor de păcălit, iar impozitul îi apasă ca de obicei pe cei care plătesc de bună voie, din conștiință sau de frica Fiscului.

Cei care stau cu cheile la șosea la intrarea în stațiune n-au nici autorizație de turism, nu plătesc nimic statului și pe aceea nu îi atinge niciun fel de taxă ar inventa guvernele Ponta, Boc sau altele. Acolo este evaziunea fiscală iar impozitul minim de pe vremea lui Pogea a intrat în conștiința populară sub numele de impozit forfetar sau „forfecat” pentru că Pogea chiar a căutat o soluție de a impozita firmele după un criteriu invariabil. Dar nu l-a găsit. Așa că a decis un impozit minim care a oprit într-un an de zile cam un sfert dintre firmele din România. Din punct de vedere al efectelor ideile lui Pogea se întâlnesc cu cele ale Mariei Grapini dintr-un singur punct de vedere. Și forfetarul și impozitul minim se plătesc în avans. Asta arată doar că și atunci în 2009 ca și acum în 2013, guvernanții au aceeași foame de bani și aceeași lipsă de imaginație în stimularea economiei. Ca și Luceafărul lui Eminescu mințile sclipitoare ale finanțele românești s-au născut parcă din haos și tot acolo au tendința de a se întoarce.