Împărţeala frăţească
de Moise Guran
Fiecare poate fi ministru la el acasă și, pe principiul ăsta, guvernul Ponta ar putea desființa și ministerele. Miniștrii contează! Victor Ponta susține că o creștere a numărului de miniștri nu înseamnă o creștere a numărului de salariați ci ,dimpotrivă, este o bună ocazie pentru a-i da afară pe cei care nu fac mare lucru. Judecând doar după împărțirea ministerului de Finanțe în două, prin ridicarea la rang de ministru al Bugetului a unui secretar de stat care coordona o direcție din acest minister, ajungi la concluzia că, da, pot fi desființate ministere întregi fără să simtă cineva o lipsă. În multe cazuri sunt pline de sforari birocrați care nu fac nimic.
În alte cazuri și, o să râdeți, Finanțele reprezintă cel mai bun exemplu, în eșaloanele doi și trei ale acestor direcții găsești tehnocrați prost plătiți care muncesc la strategii, fac simulări și matrici pentru politici fiscale, calculează, centrează, dar în final un politician pus ministru peste toți ori nu reușește să înțeleagă o propunere deșteaptă, ori nu reușește să o susțină convingător în fața altor politicieni din guvern iar acei oameni au muncit degeaba. Oricum ar fi tot la concluzia că sunt inutili ajungi. Blestemul specialistului angajat la statul român este exact acela că nu mai poate fi deosebit de sinecurile înființate special pentru oameni de la partid, care poate au doar meritul de a fi lipit afișe în campanie.
Cele mai multe ministere au în coordonare agenții sau companii naționale și asta da o poate face un ministru cu o secretară, un șofer și doi-trei consilieri. Un al doilea job al fiecărui minister ar fi acela de a gândi politici, de a da avize de toate felurile iar acestea chiar nu se mai justifică din momentul în care un șef de direcție este ridicat la rang de ministru. Direcția de politici bugetare este ministerul de finanțe iar fără ea nu mi-e clar peste ce mai rămâne ministrul de Finanțe ministru. Ar fi ca și cum ți-ai numi nevasta ministru în bucătărie, după care i-ai spune dragă, frigiderul este totuși domeniul peste care vreau eu să fiu ministru.