Euro a ajuns la 4,5. Merge mai jos?
de Moise Guran
Euro a coborât foarte aproape de 4,5 lei după ce Banca Națională a României a reușit să manipuleze destul de abil cantitatea de lei din piață. Isărescu le-a indus bancherilor o mini-criză de lei dar a făcut asta destul de ciudat, într-un moment în care Ministerul de Finanțe încerca și el să se împrumute în lei. Astfel, BNR a injectat în piață cu două miliarde de lei mai puțin decât se așteptau bancherii, iar concomitent Guvernul a tras din piață 450 de milioane de lei, pentru care a plătit însă dobânzi ceva mai mari decât la precedentele emisiuni.
Ca urmare, dobânzile în lei pe toată piața au crescut, iar băncile care nu aveau o rezervă mai consistentă de lichidități au fost nevoite să vândă euro. Cursul euro a coborât imediat până foarte aproape de 4,5 lei și, dacă nu se găsește un jucător mai mare, probabil va coborî sub această valoare chiar în zilele următoare.
Mișcarea este cel puțin ciudată și judecată în afara contextului ar putea arăta o oarecare adversitate între interesele ministerului de Finanțe și cele ale Băncii Naționale. Dacă jobul lui Mugur Isărescu este să păzească inflația și cursul de schimb, interesul fostului său coleg Florin Gerogescu nu poate fi în niciun caz să se împrumute la dobânzi mai mari. Foarte probabil nevoia de lei a statului român este legată de plățile de final de an, dar exact acest gen de foame de bani împrumutați este cea care le permite bancherilor să nu se înghesuie la a credita economia reală. De ce ar face-o dacă au un client așa bun în Florin Georgescu?
Datele BNR pe ultima lună arată că nivelul creditelor acordate populației și băncilor a scăzut, iar asta nu poate arăta în niciun caz o economie aflată în relansare. Dimpotrivă!