Business cu lucru-n nori
de Moise Guran
Când porneşti o firmă cu doi-trei oameni, la început, documentele sunt puţine, în câteva dosare, eventual într-un sertar sau într-o cutie. Pe măsură ce compania creşte, încep să apară tot mai multe. Şi dacă n-ai fost ordonat de la început, nu mai ştii unde ce anume ai pus. Se aplică vorba din bătrâni: “Nu mai umbla cu capu-n nori!”
Ştim fiecare destule exemple de afaceri făcute după ureche. Patroni care fie nu citesc cu atenţie contractele, autorităţi care nu le citesc intenţionat şi, în fine erori de contabilitate. Decizii greşite, decizii proaste, erori de comunicare sau erori pur şi simplu.
Dar dacă ar fi să umbli cu “lucru-n nori?”
Am auzit cu toţii, cred, de cloud computing însă v-aţi întrebat în ce constă şi dacă ajută cu ceva? Şi eu ştiam despre ce e vorba dar abia după ce am semnat parteneriatul cu cei de la Ymens m-am gândit la modul serios să aflu cum poate folosi un mic patron cloudul. E mai mult decât un spaţiu pe un server pe care ţi-l pune cineva la dispoziţie. Cloud-ul, în sine, este o infrastructură IT performantă, bine securizată care te poate ajuta să comunici cu oamenii tăi mai bine şi, mai ales te poate ajuta să eviţi erorile de orice fel.
Mi s-a explicat pe larg că sunt mai mult tipuri de servicii cloud, în funcţie de necesităţi, deci nu e nevoie să închiriezi direct tu, ca utilizator, serverele. Am reţinut că, în ceea ce priveşte business-urile, tipul “SaaS” e cel mai interesant. “SaaS” de la Software as a Service. Adică o serie de aplicaţii exclusiv online, ce pot fi folosite prin intermediul browserului de internet sau prin aplicaţiile dedicate pentru tablete şi smartphone-uri.
Vorbim de soluţii pentru majoritatea software-ului folosit în companii, de CRM şi până la programe de gestiune a documentelor şi facturare. Soluţiile cloud de acest tip elimină, practic, nevoia de licenţe, costurile scad pentru că accesarea lor se face în baza unui abonament lunar accesibil, calculat în funcţie de numărul de utilizatori şi de numărul de aplicaţii solicitate. Fireşte, cu oferte speciale în funcţie de pachete.
Cât de interesante vi se par astfel de informaţii? V-ar tenta să lucraţi mai degrabă de pe un laptop cu performanţe medii, direct din browser, sau preferaţi varianta tradiţională, cu licenţe scumpe, anuale, şi upgrade-uri hardware?
V-aţi prins, acesta este materialul de deschidere pentru o serie de informări pe care Ymens, acum sponsorul Biziday, îl va face pe acest site pentru dumneasvoastră, cititorii noştrii. Vă mulţumim pentru suport şi vă invităm să ne sprijiniţi.