PROTV ŞI VOYO CONTRA VPLAY.RO

Da, am cont pe vplay.ro, dar am plătit pentru el. Văd în fiecare seară câte un episod, două, în funcţie de cât de obosit aterizez. Mi-am luat şi smart tv ca să nu mai fiu nevoit să suport mizeriile de pe teveurile româneşti. Vă daţi seama ce faţă am făcut când am intrat să văd şi eu un Homeland sau un Elementary şi am dat de faţa mea rânjită pe vplay.ro sub titlul “Spune NU voyo.ro, spune Nu MediaPro”.

Mă simt dator să fac unele precizări.

Am abonament de mult timp (nici nu mai ştiu cât) şi am plătit pe sms pentru şase luni. La vremea aia nu era gratis şi nici nu erau atâtea seriale pe vplay.ro. Deci cum ar fi trebuit eu să-mi imaginez că filmele sunt fără licenţă? Între timp au apărut multe site-uri (eu am aflat acum două săptămâni că sunt mai multe) dar nu mi-am făcut alte conturi. Evident că mi-am imaginat că e ceva în neregulă cu drepturile pe filme din momentul în care nu mi-a mai cerut nimeni să îmi reînnoiesc abonamentul. Ok, şi ce era să fac? Să mă uit la prostiile pe care le difuzează Protv-ul? Singura televiziune care dă filme bune este TVR şi nu spun asta pentru că lucrez eu acolo ci o spun pentru că ştiu ce audienţă de mizerie fac acele filme. Îmi amintesc foarte clar anul 1995 când s-a lansat ProTV cu filme şi seriale de clasă A. Stăteam nopţile şi ne uitam la ProTV. Din câte ştiu eu au dat pe ele cam de trei ori mai mulţi bani decât ia acum TVR-ul într-un an pe taxa aia tv. TVR-ul este dator să dea filme bune pentru că românii plătesc taxă şi are nişte restricţii uriaşe la difuzarea de publicitate. Fără insert, breakuri între programe reduse la 60%, dar obligatoriu calup suficient de lung cât să ducă audienţa pe publicitate la zero. În aceste condiţii 30% din publicitatea difuzată de TVR este gratis, căci audienţa coboară la zero între programe. Dar e cu taxă, deci nu mai comentăm.

În timpul acesta noi toţi şi Consiliul Concurenţei o dată cu noi ne facem că nu vedem că Media Pro trebuie că a depăşit 75% din piaţa de publicitate. Şi zău că nu mi-e ciudă de asta. Nu mi-ar fi ciudă nici dacă aş sta în breakurile lor de 15 minute care încalcă orice normă de încărcare a CNA, dar aş vrea să văd filmele bune pe care le vedeam în 95-96. Nu tâmpeniile de acum cu care ProTV-ul face audienţe uriaşe spălându-şi pe creier Generaţia Pro care consumă tot mai mult şi tot mai prost. Ieftin şi mult înseamnă profit mai mare, iar eu nu-i pot condamna pentru asta, dar nici nu-mi pot opri un sentiment de greaţă. Da, am abonament pe Vplay şi sunt gata să plătesc pentru asta. Nu vreau gratis. Vreau calitate. Ştiu că TVR-ul nu va mai putea asigura multă vreme filme bune. Să luăm un exemplu simplu – Anatomia lui Grey. L-a luat TVR-ul şi l-a dat. Credeţi că a putut concura cu superproducţiile de pe ProTV? Aş! Ne îngroapă pur şi simplu cu uriaşa lor maşinărie de marketing. Bravo lor! Pot vinde orice rahat. E o artă, sunt de acord. Dar asta nu mă obligă pe mine să îl şi servesc. Aşa că Pro-ul ar face bine să cumpere filme adevărate căci azi are o cifră de afaceri cam de trei ori mai mare decât investiţia pe care a făcut-o în 1995 când s-a lansat.

Nu recomand nimănui consumul de produse piratate sau fără drepturi de autor şi nu mă voi alătura unui protest împotriva Voyo.ro sau Media Pro. Nu intenţionez să prelungesc o dispută nici cu Zoso, Orlando Nicoară sau Naumovici. Vă dau chiar linkurile ca să citiţi şi argumentele lor.

Cu această postare am vrut doar să le bat obrazul celor de la Pro. Că dau filme proaste pentru o ţară care a avut încredere în ei şi s-a lăsat prostită.

Şi nici nu cred că trebuie să exagerăm cu ipocrizia. Internetul este reglementat atât cât este. Puţin.

În apărarea mea de abonat al Vplay.ro am câteva argumente juridice.

– nimeni nu a demonstrat încă faptul că filmele ar fi furate. (de asta sunt sigur însă că se va ocupa Proul. Pe un orizont de timp îl vor închide, sunt convins). Am plătit prin SMS, deci legal, cu factură. Sunt posesor de buna credinţă. Sau cel puţin am fost când am plătit, căci acum am dubii.

– în România buna credinţă este prezumată până la proba contrarie. Vă redau mai jos articolul 937 din Codul Civil, cel care cred eu că se poate aplica în cazul de faţă. Interpretaţi fiecare cum doriţi.

Dobandirea proprietatii mobiliare prin posesia de buna-credinta Art. 937 
(1) Persoana care, cu buna-credinta, incheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros avand ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luarii sale in posesie efectiva. 
(2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este intentata, sub sanctiunea decaderii, in termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului. 
(3) Daca bunul pierdut sau furat a fost cumparat dintr-un loc ori de la o persoana care vinde in mod obisnuit bunuri de acelasi fel ori daca a fost adjudecat la o licitatie publica, iar actiunea in revendicare a fost introdusa inauntrul termenului de 3 ani, posesorul de buna-credinta poate retine bunul pana la indemnizarea sa integrala pentru pretul platit vanzatorului. 
(4) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil. 
(5) Dispozitiile prezentului articol se aplica in mod corespunzator si in legatura cu dobandirea dreptului de uzufruct si a dreptului de uz asupra unui bun mobil.