Avem nevoie de o resetare negociată
de Moise Guran
Traian Băsescu is back in biznis, spune Victor Ponta referindu-se la caftul pe justiţie ce se poartă acum între cele două tabere. Aşa o fi, dar nimeni nu a ieşit câştigat (remarca asta a făcut-o Vasile Blaga) iar Victor Ponta ar trebui să încerce să iasă din logica lui Crin Antonescu dacă vrea şi să-şi atingă scopul politic, dar şi pentru a avea o guvernare în urma căreia să rămână ceva.
Cu 7,5 milioane de voturi de blam, întoarcerea în biznis a lui Traian Băsescu nu poate fi una uşoară, iar preşedintele ales, blamat, suspendat şi revenit trebuie că are şi domnia sa unele probleme. Am ratat o vară şi un referendum în care am fi putut dezbate şi vota o modificare a Constituţiei ce ar fi rezolvat şi problemele de coabitare şi problema plecării lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Doar şi-a oferit demisia, mai ţineţi minte?
Imediat după eşecul de la referendum Victor Ponta a vorbit despre o reformă constituţională, dar nu a putut da un termen pentru ea. Acum, poate mai mult decât altădată Victor Ponta trebuie să caute o soluţie negociată. Ar fi probabil un mare bine pentru noi, ca societate, ca întreaga clasă politică să treacă printr-o resetare generală. Avem nevoie de feţe noi, de oameni noi şi da, de oameni de cuvânt care să ne reprezinte. Ponta este singurul care poate negocia şi cu Antonescu şi cu Băsescu această resetare. Cu Antonescu este mai prieten ca niciodată iar de la Băsescu are scrisoarea prin care acesta i-a propus modificarea Constituţiei şi demisia sa.
După acest război de o vară, un război pe care nimeni nu l-a câştigat ci toţi îşi ling rănile, e timpul pentru discuţii, căci vorba lui Mugur Isărescu, politica ar trebui să fie arta de a discuta şi de a găsi soluţii negociate în folosul naţiunii.