Vizita lui Picard la autostradă
de Ionuţ Văcaru
Captain’s Log. Data stelară 1672.1, adică vreo două mii trei sute şi ceva. Am descoperit întâmplător o anomalie temporară chiar aici pe Pământ, undeva între anticele oraşe Bucureşti şi Ploieşti din ţara numită cândva România. În momentul în care ne-am teleportat la suprafaţă mai mulţi oameni îmbrăcaţi în haine de muncitori au fugit spre utilajele din apropiere şi au început să lucreze la ceea ce părea a fi o autostradă. Nu am reuşit să înţeleg de ce ar construi aşa ceva în condiţiile în care vehiculele cu roţi se mai găsesc doar în muzee.
Am încercat să intrăm în contact cu aceşti ciudaţi localnici ai autostrăzii. Ne-au întrebat dacă suntem de la guvern. Le-am spus că suntem din Flota Stelară. Ne-au întrebat dacă Flota Stelară are treabă cu guvernul. Le-am spus că nu are, moment în care toţi aceşti oameni au părăsit utilajele pe care le operau şi s-au refugiat cu toţii la umbra unui copac. Unii dintre ei au adormit instant.
I-am întrebat de ce lucrează la o structură atât de rudimentară. Ne-au zis că aşa scrie într-un contract şi că trebuie să o termine până la finalul anului, căci altfel ratează şi cel de-al 312-lea termen de predare. Al 312-lea termen? Dar cât de dese sunt aceste termene de predare? Cam o dată pe an, mi-au spus localnicii autostrăzii. Deci se lucrează de peste trei secole? Interesant. Unul dintre ei mi-a povestit cum stră-stră-bunicul său a făcut parte din prima echipă de muncitori ai autostrăzii, undeva în anul 2007. Atunci probabil că ţesătura spaţio-temporală s-a rupt, căci deşi muncitorii au plecat spre şantier în 2007, au ajuns acolo abia în 2009. Cum timpul nu s-a mai scurs firesc în acest loc, cu cât oamenii autostrăzii munceau mai tare, cu atât lucrarea înainta mai lent. Legenda spune că membrii proverbialului guvern s-au speriat atât de tare de bucla temporală a autostrăzii încât au căzut în superstiţie şi au văzut lipsa curgerii timpului între Bucureşti şi Ploieşti ca fiind un semn al sfârşitului lumii.
În mod ciudat, chiar dacă timpul stă în loc, degradarea materiei continuă, iar undeva prin anul 2100, muncitorii şi-au dat seama că tot ce construiseră până atunci începea să se crape. Aşa că au luat-o de la capăt şi muncesc încontinuu încă de atunci. Ne-am speriat că am putea fi prinşi şi noi în această anomalie şi ne-am teleportat de urgenţă pe Enterprise. Înainte să plecăm le-am promis oamenilor autostrăzii că în vreo zi vom găsi o modalitate să îi scoatem din acea zonă atemporală. În momentul de faţă nu avem tehnologia necesară. Poate că generaţia următoare o va avea. Dar nu cred că-i motiv de grabă, căci deocamdată oamenii autostrăzii rămân acolo şi am vaga impresie că le şi place.
Picard out.
