Cursul, într-o altă zodie

de Moise Guran

Cel puţin până prin vară apele financiare par a se fi liniştit. Grecia va primi bani pentru a-şi plăti următoarele rate, Italia şi Spania se împrumută sensibil mai ieftin decât în toamna trecută, iar euro pare a fi înscris pe o traiectorie de apreciere faţă de dolar. Analiştii financiari nu mai pot face însă prognoze pe termene mai lungi de câteva luni şi aceasta este perspectiva lunilor următoare.

Acesta este contextul în care şi monedele din Europa de Est încep să se aprecieze. Cu cât euro creşte faţă de dolar, speculatorii prind curaj şi pariază pe monedele unor ţări considerate mai exotice, cum este şi a noastră. Totuşi, în ciuda faptului că şi forintul unguresc şi zlotul polonez dau semne de zburătăcire, cursul monedei noastre pare priponit la nivelul de 4,35 de lei pentru un euro. Se mişcă până în 4,36, se întoarce, coboară spre 4,34, după care revine din nou. Această stabilitate prelungită nu este naturală şi, de la o vreme lumea a început să suspecteze faptul că cei de la BNR sunt în spatele acestui coridor îngust ce nu permitea mişcări mai ample ale cursului. Populaţia pare a fi înţeles şi ea acest joc, căci românii îşi ţin depozitele preponderent în lei dar se împrumută în valută.

Nefirescul situaţiei constă în faptul că deşi leul este legat de facto de euro, între cele două monede există încă diferenţe mari de dobândă, iar de aici şi câteva distorsiuni importante – credinţa oamenilor că euro este stabil este o armă cu două tăişuri. BNR nu lasă euro să crească pentru a proteja inflaţia şi tot BNR nu-l lasă să scadă pentru a-i proteja pe exportatori. Dar această politică nu poate dura la infinit, iar în acest moment exportatorii au mai mare nevoie de ajutor decât inflaţia.

Concluzia acestui concurs de împrejurări este că în acest an cursul de schimb va scădea greu sub 4,3 dar poate ajunge mai repede către 4,4 lei pentru un euro.