ÎMPREUNĂ PENTRU SPORTUL ROMÂNESC

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat sedentarismul inamicul numărul unu al umanităţii. Diverse statistici preconizează că la nivel mondial peste 1 milion de oameni mor anual din cauza afecţiunilor cardivasculare, iar principalii factori care duc la acestea sunt alimentaţia nesănătoasă şi lipsa mişcării.

Sedentarismul “loveşte” acolo unde doare cel mai tare, adică în copiii noştri, în genereaţia tânără. Fie că este vorba despre elevii din ciclul primar, gimnazial sau liceal, calculatorul a luat demult locul terenului de fotbal din faţa blocului, iar telefonul mobil cu touch-screen este mult mai interesant decât mingea de baschet sau de fotbal. Orele petrecute în faţa monitorului şi abandonarea activităţilor sportive duc la apariţia obezităţii şi chiar la deformări ale coloanei vertebrale apărute la copiii de vârstă şcolară.

 

ANCADA JUNIOR – 5000 DE TINERI ECHIPAŢI

 

Chiar daca în ultimii ani problemele de sănătate cauzate de sedentarism şi alimentaţia de tip fast food au fost tot mai mediatizate, nu se poate spune că s-a încercat cu adevărat rezolvarea acestora. Ancada Sport a reuşit, prin programul său Ancada-Junior, să sprijine tinerii şi copiii în practicarea sportului. Astfel, în ultimii 3 ani, peste 5000 de tineri au beneficiat de reduceri consistente la achiziţionarea echipamentului sportiv.

Acum ridicăm ştacheta, oferind echipamente complete copiilor care fac sport într-un mod organizat.

Ancada înţelege faptul că trăim într-o perioadă de criză financiară şi că raportul calitate-preţ este cel care dă tonul în momentul în care achiziţionăm orice. Tocmai de aceea am gândit programul “Împreună pentru Sportul Românesc”. În cadrul acestui program dorim să venim în întampinarea tinerilor prin oferirea de echipament sportiv complet, de ultimă generaţie şi la un cost redus (în unele cazuri chiar subvenţionat în proporţie de 100%).

De asemenea, proiectul are ca obiective readucerea sportului de performanţă în viaţa tinerilor, cunoaşterea importanţei practicării sportului, precum şi însuşirea sportului ca un act de comportament cotidian. Pentru atingerea obiectivelor este necesară atragerea de resurse financiare care vor ajuta copiii să obţină echipamentul complet necesar practicării unui sport. Beneficiarii proiectului sunt sportivii tineri, în special cei cu performanţe deosebite, profesorii şi antrenorii de sport, care sunt de cele mai multe ori uitaţi sau neglijaţi.

 

INTRĂ ŞI TU ÎN ECHIPA BĂIEŢILOR BUNI

 

Ancada are nevoie şi de sprijinul unor parteneri, dispuşi să dea o mână de ajutor sportului românesc.

Concret, Ancada a realizat un pachet promoţional care conţine: tricou de joc, şort de joc, jambiere, trening, maiou de departajare, geantă, minge, baseball cap (şepcuţă) şi o pereche de pantofi. O treime din costul acestui pachet este asigurat de Ancada iar restul de sponsori.

În funcţie de performanţele sportive ale echipelor şi de alegerea sponsorilor, acest pachet ar putea fi primit chiar gratuit de către copii.

Ancada nu sprijină doar tinerii sportivi, ci şi antrenorii! Acestora din urmă le-am pregătit un manual în care sunt explicate multiple tehnici de pregătire modernă, aplicate de diverşi profesonişti în domeniu.

De asemenea, tot în cadrul proiectului “Împreună pentru sportul românesc”, Ancada oferă cursuri de calificare sau de reconversie profesională gratuite! Cu ajutorul unor firme specializate în acest domeniu şi fără nici o contribuţie finaciară din partea cursanţilor, 100 de persone din fiecare judeţ vor beneficia de cursuri de calificare în următoarele funcţii: antrenor, psiholog sportiv, maseur, manager sportiv şi multe altele.

Din staff-ul proiectului fac parte personalităţi de marcă ale sportului românesc cum ar fi: Cristian Gaţu, Elisabeta Lipă, Monica Iagăr, Gheorghe Tadici, Ioan Andone, Bogdan Stancu, Danuţ Coman, Mihai Georgescu, Mihai Ianovschi, Mihai Ianovschi jr., Octavian Şerban, Evuleţ Colibaba, Rareş Jurcă, Edi Andrei, Rareş Dumitrescu şi mulţi alţii care şi-au arătat interesul de a sprijini proiectul “Împreună pentru sportul Românesc”.

În final, Ancada face un apel către toţi iubitorii sportului şi către toţi cei care doresc să se alăture acestui proiect sportiv unic in România. Se zice că “răul există pentru că oamenii buni stau deoparte”…nu staţi deoparte!

La nivel mondial, în această perioadă de criză, firmele care se implică tot mai mult în societate au de câştigat. Investind în sport, investim în sănătate, dar mai ales investim în societate.

“Împreună pentru sportul românesc” nu e doar un slogan…este o necesitate!strong