Picătura chinezească a lui Isărescu
de Moise Guran
Poa’ să ningă, poa’ să viscolească, poa’ să se blocheze România cu FMI-ul pe dinăuntru, Isărescu îşi scade dobânzile lunar, în pas de furnică. Banca Naţională pare a fi devenit imună la recomandările FMI, chiar dacă într-un gest de neobişnuită deschidere, Fondul şi-a publicat săptămâna trecută raportul în care sfătuia în decembrie BNR să nu mai taie dobânzile. De la raportul respectiv Isărescu le-a mai tăiat de două ori, o dată la începutul lui ianuarie şi a doua oară acum. Dobânda de referinţă a BNR este 5,5%, cea mai mică din istoria recentă. În tot acest timp băncile comerciale continuă să adune bani de la oameni la dobânzi ce ajung până la 7,5% la depozitele în lei.
În piaţă cel mai ieftin credit ipotecar în lei porneşte de la o dobândă efectivă de aproape 9%, dar cum case nu prea mai cumpără nimeni, cele mai multe credite, cele de consum sau pentru afaceri se dau la dobânzi cuprinse între 12 şi 20%.
De acum interesele sunt conturate destul de clar pe piaţa creditelor de la noi. În spiritul recomandărilor FMI, băncile comerciale se ocupă de creditare mai mult de ochii lumii. Dobânzile sunt descurajatoare, o dată pentu că băncile chiar nu au chef să dea bani şi, a doua oară, pentru că nici nu au cum să crediteze prea ieftin atâta timp cât continuă vânătoarea disperată după economiile românilor. Ce altceva arată o dobândă de 7,5% la depozite? Ea este astronomică în condiţiile unei inflaţii de doar 3%.
În tot acest timp BNR le taie lunar dobânda cu 0,25%, cadenţat, picurat şi enervant de sigur. Isărescu schingiuie bancherii cu această politică, încercând să-i facă să crediteze economia.
Săptămâna trecută preşedintele Traian Băsescu a anunţat că s-a întâlnit cu preşedinţii a două mari bănci austriece. S-au sfătuit, şi-au strâns mâinile iar apoi Băsescu a anunţat că băncile respective nu pleacă de la noi în 2012. Poate că nu vor pleca, dar băncile respective mai sunt azi doar fantomele a ceea ce au fost cândva. Picătura chinezească a lui Isărescu nu prea funcţionează pe cadavre.