Crizele economice şi revoltele
de Moise Guran
Nicio criză economică nu rămâne fără urmări sociale. În ultimii 30 de ani România a trecut prin trei crize economice majore, urmate, care de mişcări violente, care de alunecări în extremism. Din fericire prima dintre ele a fost criza economică a comunismului care a falimentat, de facto, prin 1985.
Poate o să rămâneţi uimiţi să aflaţi că Ceauşescu a încercat să evite criza economică prin uşoară inflaţie combinată cu diminuare consumului intern, forţând în acelaşi timp exporturile.
Vă sună cunoscut? Românii n-au prea simţit inflaţia din anii ’80 pentru simplul motiv că atunci nu prea aveai ce să cumperi cu banii. Un concediu la mare, un apartament cu repartiţie şi multe conserve de peşte, singurele care se găseau abundent prin alimentare. Restul alimentelor de bază erau pe cartelă. Rezultatele acestor măsuri au fost un bun echilibru în conturile naţionale şi o mare foamete care a condus în final la mişcările din 1989 şi la căderea sistemului. Din fericire!
Zece ani mai târziu, în 1999, România se găsea din nou în toiul unei crunte recesiuni. De doi ani se închideau fabrici, inflaţia era uriaşă, şomajul galopant, iar minerii au plecat spre Bucureşti. România a evitat la mustaţă atunci un război civil şi, chiar dacă statistic recesiunea s-a încheiat în toamna lui 1999, la alegerile prezidenţiale de la finalul anului 2000, un lider politic extremist a reuşit să intre în al doilea tur de scrutin cu aproape 20% din opţiunile de vot.
Extremismul se dezvotă întotdeauna doar pe crize politice sau economice. Probabil şansa noatră de atunci a fost tocmai faptul că nu trecuseră decât unsprezece ani de la Revoluţie şi mulţi nu uitaseră ceea ce fusese înainte.
Aproape ciclic, acum ne regăsim din nou la capătul unei crize economice. În mod sigur cei care dau cu sticle incendiare nu pot înţelege democraţia la fel ca cei care au trăit comunismul sau recesiunea de la mijlocul anilor 90. Este o tensiune ciudată în aer iar liderii politici nu ştiu cum să rezolve această situaţie socială. Cam acum apare de regulă un Mesia care poate confisca nemulţumirea maselor chiar dacă nu are nicio idee despre ce va face după aceea cu ea.
