Cea mai bună veste din ultimii ani
de Moise Guran
Când ţi se spune să strângi din dinţi, să munceşti şi să aştepţi vremuri mai bune, căci ele vor veni, nu poate nimeni să-ţi spună cât va dura aşteptarea. Strângi din dinţi o lună, două, un an, doi, iar de la o vreme te obişnuieşti cu durerea de dinţi şi nici nu mai ştii exact de ce îi strângi. Ştii doar că eşti trist şi că ţi-ai pierdut perspectiva.
Vine apoi o zi în care auzi la radio că economia României a crescut cu un surprinzător 4,5% şi ridici din umeri. Te-ai obişnuit cu răul şi binele ţi se pare neverosimil. Peste tot în jurul tău sunt numai veşti proaste iar tu, un om echilibrat, te gândeşti că nu se face primăvara cu o floare – o veste bună poate fi o întâmplare. Aşa o fi, dar aceasta este cea mai importantă ştire din ultimii trei ani – în al treilea trimestru economia a crescut de aproape două ori mai mult decât au estimat specialiştii. Nu politicienii care ţi-au mai vândut iluzii şi altădată, ci specialiştii în economie.
Aşa şi? Cu ce te afectează pe tine asta? Vei munci mai puţin? Vei câştiga mai mult? Ei bine, nu, sau cel puţin, nu imediat.
Ştirea de azi este însă despre tine, cel care ai strâns din dinţi. Tu ai produs această ştire. Tu ai produs mai mulţi bani, ai muncit mai eficient, iar dacă nu simţi asta este pentru că deocamdată i-ai produs poate pentru alţii. Deocamdată! Această creştere n-a majorat salariile cât a creat mai multe locuri de muncă. Ea vine mai ales din industrie şi export şi, crede-mă, tu cel ce încă strângi din dinţi, creşterea este mult mai bună decât cea pe care ai avut-o când făceai credite şi te duceai să-ţi cumperi o plasmă, un frigider şi trei televizoare. Acum comportamentul tău s-a schimbat, pui ban pe ban de la un salariu la altul şi te gândeşti cu teamă la ziua de mâine, chiar dacă la radio sau la TV eu îţi spun că de acum ziua în care patronul tău îţi va creşte salariul nu mai este chiar atât de departe. Zâmbeşte! E timpul să înveţi din nou să speri.